Victor Ponta, la un pas să îşi piardă definitiv prestigiosul titlu de "Doctor în drept"

Scandalul de plagiat al fostului premier Victor Ponta, iscat în urmă cu peste 4 ani, este pe cale să ajungă la final.
Victor Ponta (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
26.07.2016

Fostul premier Victor Ponta a contestat verdictul dat pe 30 iunie de Consiliul Naţional de Atestare a Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care a recomandat retragerea titlului său de doctor, însă acţiunea sa a fost respinsă de comisia de experţi a instituţiei, care a menţinut verdictul de plagiat.

Potrivit Agerpres, urmează acum votul în Consiliul General al CNATDCU - forumul suprem de decizie al instituţiei -, după care ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, va semna ordinul de retragere a titlului de doctor.

"Astăzi şi mâine se votează raportul de respingere a contestaţiei, cu alte cuvinte menţinerea verdictului de plagiat şi retragerea titlului de doctor. Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) votează raportul Comisiei de experţi care a analizat contestaţia depusă de domnul Victor Ponta.

Raportul respinge contestaţia şi menţine verdictul de plagiat în cazul lui Victor Ponta, respectiv menţine recomandarea de retragere a titlului de doctor în acest caz", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

Reamintim că în 2012, revista ştiinţifică Nature relata că Victor Ponta, la vremea respectivă premier al României, şi-a plagiat lucrarea de doctorat. Universitatea Bucureşti, unde Ponta a obţinut titlul de doctor, a confirmat plagiatul, la fel şi CNATDCU.

Pentru a împiedica acest verdict, ministrul interimar de atunci al Educaţiei, Liviu Pop, a dizolvat Consiliul în timpul şedinţei în care se pronunţa. Un alt verdict, dar de neplagiat, puternic contestat, a fost dat de către o comisie, înfiinţată la cererea Ministerului Educaţiei, din care a făcut parte şi Gabriel Boroi.

Ulterior, miniştrii Educaţiei din guvernul Ponta au refuzat să îi suspende lui Ponta titlul de doctor, iar după căderea acestui Executiv s-a constatat lipsa unui cadru legal clar şi coerent. Ponta a încercat să renunţe el însuşi, în urma scandalurilor din presă, la titlul de doctor, însă legea nu i-a permis. Opinia publică a fost la vremea respectivă indignată că premierul vrea să renunţe pur şi simplu la titlu fără să suporte consecinţe penale, pentru fals intelectual şi pecuniare, căci în baza acestui titlu Ponta a obţinut nişte remuneraţii care, altminteri, nu i s-ar fi cuvenit.

În prezent, un verdict oficial de plagiat l-ar deposeda pe Victor Ponta nu doar de titlu, dar i-ar putea aduce şi acuzaţia de fals intelectual precum şi obligaţia de a returna sume de bani importante pe care acesta le-a câştigat ca avocat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor