Victor Ponta, despre accidentul produs de diplomatul rus: Respectăm convenţiile internaţionale, dar vrem şi noi să fim respectaţi

Premierul a reluat miercuri ideea că persoana vinovată trebuie să plătească pentru accidentul în care o tânără a fost lovită de un autoturism al Ambasadei Federaţiei Ruse pe o trecere de pietoni, în Capitală. Totodată, Victor Ponta a precizat că România respectă convenţiile internaţionale şi doreşte, în acelaşi timp, să fie respectată ca ţară.
Premierul Victor Ponta. (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
24.10.2012

Premierul a reluat miercuri ideea că persoana vinovată trebuie să plătească pentru accidentul în care o tânără a fost lovită de un autoturism al Ambasadei Federaţiei Ruse pe o trecere de pietoni, în Capitală. Totodată, Victor Ponta a precizat că România respectă convenţiile internaţionale şi doreşte, în acelaşi timp, să fie respectată ca ţară.

"Sunt nişte convenţii internaţionale pe care România le respectă, dar vreau să fim respectaţi ca ţară. Aş vrea ca acei care comit fapte ilegale să plătească, în România sau în ţara lor de origine, cum spune convenţia internaţională, dar să nu mai trecem din nou prin traume, să constatăm că cineva încalcă legea şi după aceea este declarat nevinovat", a spus Ponta, în şedinţa de guvern.

Reamintim că ministrul de Externe Titus Corlăţean a solicitat marţi retragerea imunităţii de jurisdicţie a diplomatului implicat în accidentul auto de duminică.

Tot marţi, Corlăţean l-a convocat pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Malghinov, în legătură cu accidentul de circulaţie produs la 21 octombrie de un diplomat rus din cadrul ambasadei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor