Victor Ponta: Compania TISE s-a retras în ultimul moment de la privatizarea Oltchim, dar rămâne interesată

Victor Ponta, conferinţă de presă la Palatul Victoria. (Epoch Times România)
Epoch Times România
24.09.2012

Premierul Victor Ponta a declarat luni la finalul BPN al PSD că de la privatizarea Oltchim s-a retras în ultimul moment compania rusă TISE, dar că într-o scrisoare către Guvern, respectiva companie a precizat că "rămâne interesată".

"Aş fi preferat să vină o mare companie din Rusia. Da, a existat o mare companie din Rusia, compania TISE, aceasta s-a retras în ultimul moment, avem scrisoarea de la ei, probabil nedorind să intre în acest joc şi politic declanşat de Dan Diaconescu, dar această companie, în scrisoarea pe care ne-a adresat-o, ne-a spus foarte clar că în acest moment nu mai vrea să participe, dar rămâne interesată. Este una dintre marile companii ale lumii şi o companie care ar putea să asigure funcţionarea Oltchimului în viitor. Nu sunt multe companii care pot face lucrul acesta, aici vorbim de sute de milioane de euro care trebuie investiţi pentru că avem acordul cu OMV de vânzare a Arpechimului către viitorul proprietar al Oltchimului, însă şi acolo e vorba de foarte mulţi bani”, a declarat Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor