Vicepreşedintele USR Dâmboviţa, posibil implicat într-o tentativă de export ilegal către Bielorusia

Vicepreşedintele USR Dâmboviţa, Alexandru Munteanu, ar fi acuzat de implicare într-o reţea care ar fi încercat să exporte ilegal către o firmă din Bielorusia, aflată sub sancţiunile UE, un utilaj industrial de tip VL40 (strung vertical), în valoare de aproximativ 1,75 milioane de euro.
Utilajul putea fi folosit la fabricarea unor echipamente cu destinaţie militară.
Miercuri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, au pus în aplicare 12 mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi în judeţele Dâmboviţa, Bacău şi Ilfov, a anunţat DIICOT într-un comunicat de presă.
Dosarul vizează infracţiuni privind încălcarea şi eludarea regimului sancţiunilor internaţionale instituite la nivelul Uniunii Europene, precum şi comercializarea, transferarea şi exportul unor produse cu dublă utilizare.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026, mai multe persoane ar fi desfăşurat activităţi comerciale şi tehnice având ca obiect fabricarea, comercializarea şi transferul unor utilaje industriale cu dublă utilizare, susceptibile să fie folosite atât în scopuri civile, cât şi pentru fabricarea unor echipamente cu destinaţie militară.
Potrivit procurorilor DIICOT, în cauză este vizat un utilaj industrial de tip VL40 (strung vertical), în valoare de aproximativ 1.750.000 de euro. Există date că ar fi fost făcute demersuri pentru transferul acestuia către destinatari intermediari din state terţe, în condiţiile în care beneficiarul final ar fi fost o entitate din Bielorusia supusă măsurilor restrictive ale Uniunii Europene.
În afară de Alexandru Munteanu, în dosar ar mai fi vizaţi Evgenii Poliakov, Simona Elena Palade, Vitalie Cărăuş, Dumitru Melinschi, Claudiu Lucian Ţărucă, Gabriel Unguru şi Mihai Doroftei.
Concret, spun surse din anchetă citate de Agerpres, în perioada decembrie 2025 - septembrie 2026, în calitate de administrator şi director general al World Machinery Works SRL, Alexandru Munteanu a coordonat şi a participat la operaţiunile de comercializare şi transfer a utilajului industrial VL40 către destinatari intermediari, printre care societăţi paravan din Germania şi Kazahstan, beneficiarul final fiind o entitate din Bielorusia, respectiv KUZLITMASH OAO Bielorusia, membră a holdingului Bielorusia Avtomobilnyi Zavod (BELAZ ) OJSC Zhodino, regiunea Minsk, entitate aflată sub sancţiuni la nivelul UE, conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/300).
În acest sens, împreună cu Evgenii Poliakov, Alexandru Munteanu a iniţiat operaţiunea de transfer a utilajului VL40 şi a continuat demersurile privind livrarea utilajului, deşi, anterior, autorităţile competente (Ministerul Afacerilor Externe - ANCEX) respinseseră solicitări de autorizare a exporturilor, inclusiv ca urmare a existenţei riscului ca produsele să ajungă la un alt utilizator final decât cel declarat.
„Totodată, în cauză au fost identificate date potrivit cărora, prin integrarea unor componente hardware şi software, precum şi prin efectuarea unor lucrări asupra parametrilor tehnici ai utilajelor, acestea au dobândit caracteristici care le permiteau utilizarea în scopuri militare.
Din actele de urmărire penală rezultă, de asemenea, indicii privind utilizarea unor circuite comerciale prin intermediul unor societăţi din state terţe, în scopul disimulării beneficiarului final şi al evitării aplicării regimului de control al exporturilor, precum şi existenţa unor demersuri pentru obţinerea unor autorizaţii de export, urmate de continuarea operaţiunilor în condiţiile respingerii acestora de către autorităţile competente.
În cauză, prin ordonanţa din data de 29.09.2026, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 8 suspecţi”, precizează comunicatul citat.
Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Reacţia USR
În urma informaţiilor privind posibila implicare a lui Alexandru Munteanu în reţeaua amintită, USR a transmis, într-o precizare de presă, că acesta este consilier local la Târgovişte şi vicepreşedinte al USR Dâmboviţa. Partidul a precizat că Munteanu are dublă cetăţenie, română şi moldovenească.
„Dacă se confirmă acuzaţiile pe care i le aduce DIICOT, i se vor aplica prevederile statutare, mergând până la excluderea din USR.
MAE, prin ministra USR, Oana Ţoiu, a iniţiat legea pentru sancţionarea celor care încalcă embargouri - eludarea şi încălcarea sancţiunilor internaţionale (inclusiv a măsurilor restrictive impuse Federaţiei Ruse) trec de la stadiul de simplă neregulă sau contravenţie la cel de infracţiune gravă”, au mai declarat reprezentanţii USR.