Vicepremierul pentru Integrare Europeană: Negocierile de aderare cu R. Moldova vor începe la 25 iunie. Un moment istoric

Steagul Republicii Moldova şi al Uniunii Europene (facebook.com / Cristina Gherasimov)
Maria Maevschi
17.06.2024

Prima Conferinţă Interguvernamentală Moldova-UE va avea loc pe 25 iunie, a anunţat pe pagina sa de socializare vicepremierul pentru Integrare Europeană din Republica Moldova, Cristina Gherasimov. În acest sens, Preşedinţia belgiană a Consiliului UE a precizat că ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri, 14 iunie, „acordul de principiu” pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, notează Radio Chişinău.

„Ambasadorii ţărilor membre pe lângă Uniunea Europeană au agreat, de principiu, cadrele de negociere pentru deschiderea oficială a negocierilor de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina. Drept urmare, la 25 iunie, Preşedinţia belgiană a UE va convoca primele conferinţe interguvernamentale cu cele două ţări”, se arată în mesajul de pe Facebook al vicepremierului pentru Integrare Europeană.

În context, Gherasimov a ţinut să-i felicite pe toţi „pentru acest moment istoric! Şi mulţumim Preşedinţiei belgiene pentru această veste bună!”.

Potrivit preşedintei Maia Sandu, aderarea Republicii Moldova şi a Ucrainei la UE va contribui la consolidarea şi unitatea comunităţii europene. Şefa statului a salutat organizarea primei conferinţe interguvernamentale cu Republica Moldova şi Ucraina, programată pentru 25 iunie, scrie sursa citată.

„Sunt încântată să întâmpin anunţul Preşedinţiei belgiene a UE privind primele conferinţe interguvernamentale cu Moldova şi Ucraina pe 25 iunie. Acesta reprezintă un pas semnificativ în parcursul european al Moldovei şi către o Europă mai puternică şi unită”, a subliniat şefa statului.

Menţionăm că la 3 martie 2022, Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE, iar la 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Moldovei statutul de ţară candidată. Consiliul a luat act de eforturile considerabile depuse de Republica Moldova în urmărirea obiectivelor care stau la baza statutului său de stat candidat şi a încurajat ţara să continue agenda sa de reforme şi să îndeplinească condiţiile specificate în avizul Comisiei privind cererea sa de aderare, astfel încât să avanseze în direcţia integrării.

În urmă cu o săptămână, Comisia Europeană a anunţat că Republica Moldova şi Ucraina îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, iar premierul ucrainean Denis Şmîhal îşi exprimase speranţa că discuţiile ar putea începe chiar în cursul acestei luni.

Statele membre UE sunt cele care trebuie să aprobe cadrul de negociere. Cele 27 de state membre ale UE trebuie să fie de acord în unanimitate cu începerea negocierilor, a căror finalizare durează ani de zile, prin adoptarea aşa-numitului cadru de negociere, notează sursa citată.

Moldovenii vor avea posibilitatea să spună clar în ce direcţie vor să meargă Republica Moldova la 20 octombrie 2024, ziua în care se va desfăşura, potrivit preşedintelui Parlamentului, Igor Grosu, referendumul republican constituţional.

Potrivit preşedintei Maia Sandu, rezultatul acestui referendum va fi introdus în Constituţia Republicii Moldova, şi va trebui urmat de orice guvernare care va ajunge la putere după alegeri, chiar dacă va fi şi una pro-rusă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor