Vasilescu (BNR): Eu cred că problemele din Grecia se vor soluţiona

Epoch Times România
12.06.2012

Consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu a declarat marţi că problemele din Grecia se vor rezolva, pentru că grecii şi-au dorit foarte mult să intre în UE şi că această gîndire nu s-a schimbat.

"Eu cred că problemele din Grecia se vor rezolva. De ce cred aceasta? Eram prin Grecia când ei se pregăteau să intre în Uniunea Europeană şi un jurnalist grec mi-a spus atunci că . Ei ştiau că au nevoie de Uniunea Europeană, ştiau că trebuie să intre. Era o forfotă teribilă la Atena. Avioanele duceau şi aduceau spre capitalele europene demnitari greci care făceau lobby pentru intrarea Greciei în UE. Ei bine, această gândire nu s-a schimbat şi ar fi absurd să se schimbe în condiţiile în care, mai ales după ce a intrat în zona euro, Grecia a câştigat foarte mult", a spus Adrian Vasilescu, prezent la Romanian Retail Banking Forum.

De asemenea, el a mai precizat că BNR este gata să intervnă în cazul în care apar probleme.

"Dacă nu se rezolvă acolo (în Grecia -n.r), BNR este pregătită să-şi folosească tot instrumentarul ca nimic foarte complicat să nu se întâmple aici în România cu băncile noastre, mai ales că băncile noastre, şi spun băncile noastre chiar dacă ele sunt cu capital grec, acele bănci cu capital grec sunt la această oră băncle care au cea mai bună capitalizare. Tot se vorbeşte că se scot bani din România, eu văd că se aduc bani în România. Băncile greceşti au adus continuu bani şi dacă vă mai uitaţi în ceea ce publică BNR în fiecare lună o să vedeţi că există şi depozite ale străinilor, există depozite până la aproape 8 miliarde de euro", a mai spus Vasilescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor