Varşovia: Polonia este pregătită să vândă armament Ucrainei
alte articole
Polonia este pregătită să vândă armament Ucrainei dacă există cerere din partea Kievului, a declarat luni ministrul polonez al Apărării Tomasz Siemoniak, relatează Moscow Times.
”Pot să confirm că industria apărării poloneze este interesată în această direcţie”, a declarat Siemoniak. ”Există câteva produse care ar putea fi interesante pentru Ucraina”.
”Dacă există voinţă şi pregătire de a achiziţiona orice elemente de armament în Polonia, atunci fabricile poloneze nu visează la nimic altceva decât exporturi”, a declarat acesta.
Oficialii NATO au anunţat că alianţa nu va furniza armament Ucrainei, care nu este un stat membru, dar statele membre îi pot trimite armament în mod individual.
Săptămâna trecută, Polonia, Lituania şi Ucraina au semnat un pact militar dispunând formarea unei brigade militare comune care va participa la păstrarea păcii şi stabilităţii în regiune sub egida NATO.