Valeriu Munteanu: Guvernul Filip este nefuncţional, cu doar jumătate dintre membri

Fără cei şapte membri ce nu şi-au ocupat fotoliile de miniştri, Guvernul Filip prezintă semne vădite ale unui Guvern demisionar, care aşteaptă acum o decizie a Curţii Constituţionale pentru a putea completa cabinetul.
Guvernul Republicii Moldova, foto simbol (facebook.com / Valeriu Munteanu)
Maria Maevschi
29.12.2017

Vicepreşedintele Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, a scris pe pagina sa de socializare că, după instituirea funcţiei de vicepremier pentru integrare europeană, unde va fi „paraşutat” liderul Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, Guvernul Republicii Moldova are 14 membri, dintre care doar şapte cu mandate active.

„Astăzi cu mandate active sunt doar şapte membri (Filip, Armaşu, Jizdan, Babuc, Sturza, Vlah şi Duca), ceilalţi au fost demişi deja prin decrete prezidenţiale, actele administrative fiind opozabile tuturor, iar alţi membri ai Guvernului nu au fost numiţi, deşi demersuri în acest sens s-au făcut de către prim-ministru”, a menţionat Valeriu Munteanu.

Mai mult decât atât, acesta a specificat că în prezent Republica Moldova se află într-o situaţie fără precedent de la independenţă încoace, şi fără precedent în Europa, când Guvernul are acum doar jumătate dintre membrii săi. Altfel spus, Guvernul care este o instituţie colegială, unde votul fiecărui membru este egal, în acest moment este mai degrabă un organ nefuncţional şi prezintă semne vădite ale unui Guvern care îşi dă demisia.

„Desigur pe Igor Dodon, garantul de paie al Constituţiei şi partenerul probat de guvernare al Partidului Democrat, acest lucru nu îl deranjează, acesta aşteaptă posluşnic să fie suspendat din nou din funcţie, astfel încât preşedintele Parlamentului să numească din nou miniştrii democraţi”, a adăugat fostul ministru al Mediului.

După ce preşedintele Dodon a refuzat de două ori numirea miniştrilor propuşi de premierul Pavel Filip, motivând că unii ar avea probleme de integritate, iar alţii ar fi participat personal la adoptarea deciziilor care au dus la devalizarea sistemului bancar din R. Moldova, Curtea Constituţională a primit deja un demers din partea deputaţilor democraţi prin care va deschide din nou calea numirii miniştrilor, fără semnătura lui Dodon, cum a fost şi în cazul ministrului Apărării, Eugen Sturza.

„Sunt absolut sigur că Înalta Curte trebuie să se exprime neapărat şi asupra aspectelor ce ţin de validitatea jumătăţii de Guvern existente, altfel, acest semi Guvern va purta stigmatul invalidităţii pe toată perioada de activitate şi respectiv acest lucru se va percuta asupra autenticităţii deciziilor asumate de executiv”, a conchis Munteanu, adăugând că „Partidul Democrat siluieşte Constituţia până la refuz”.

Menţionăm că marţi, 2 ianuarie 2018, la ora 13:00, Curtea Constituţională (CCM) va examina sesizarea nr.176f/2017 din 28 decembrie 2017, depusă de deputatul democrat, Sergiu Sîrbu, privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova.

Cu toate că nu deţine nicio funcţie în stat, la 19 decembrie, liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a anunţat că şapte miniştri democraţi vor pleca din funcţie, fiind înlocuiţi cu persoane profesioniste din mediul tehnocrat. Noii membri ai Cabinetului Filip urmau să fie desemnaţi: Iurie Leancă în funcţia de viceprim-ministru pentru Integrare Europeană, Cristina Leşnic - viceprim-ministru pentru Reintegrare, Alexandru Tănase - ministru al Justiţiei, Chiril Gaburici - ministru al Economiei şi Infrastructurii, Svetlana Cebotari - ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Liviu Volconovici - ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului şi Tudor Ulianovschi - ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor