USR, semnal de alarmă: Criminalii, corupţii, violatorii, pedofilii se bucură acum de o "graţiere mascată"
alte articole
Noua lege a executării pedepselor promovată de PSD, ALDE şi UDMR - care echivalează cu o graţiere mascată - are un impact major, a atras atenţia vineri, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Silviu Dehelean, membru al Comisiei Juridice.
"529, 3349, 1, 28000. Ministrul Justiţiei se arăta surprins de aceste cifre: Vă mărturisesc că este mult, mi-a depăşit aşteptările. Nu credeam că impactul va fi atât de mare. Acestea sunt cifre care arată impactul major al "graţierii mascate" promovate şi adoptate de majoritatea parlamentară formată de PSD ALDE UDMR. 529 de deţinuţi eliberaţi, 3.349 de deţinuţi care au dreptul la eliberare condiţionată, în 1 zi, din totalul de aproximativ 28.000 de deţinuţi din puşcăriile româneşti", a declarat Silviu Dehelean.
Potrivit deputatului USR, această lege se aplică indiferent de infracţiunea săvârşită, de gravitatea ei, de starea de recidivă sau de alte detalii.
"Criminalii, corupţii, violatorii, pedofilii, evazioniştii, toţi se bucură de prevederile acestei legi, deşi suntem convinşi că scopul ei a fost acela de a scăpa o cât mai mare parte din membrii de partid şi din clientela de partid care a fost condamnată penal. Din cauză că această lege se aplică nu aţi mai auzit nimic despre legea graţierii propriu-zisă: nu mai au nevoie atât de mare de ea. USR s-a opus, a sesizat Curtea Constituţională, a scris de multe ori despre acest proiect de modificare a legii executării pedepselor pe care am denumit-o “graţierea mascată”. Realitatea ne dovedeşte că aveam dreptate", a subliniat Silviu Dehelean.