USR îşi contrazice senatorul care a susţinut ridicarea MCV
alte articole
"USR susţine necesitatea MCV", transmite Uniunea Salvaţi România, după ce senatorul George Dircă, membru în comisia juridică, a afirmat în cadrul unui discurs susţinut la o conferinţă organizată de Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European, că Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu mai trebuie aplicat în România.
Ulterior, această concluzie enunţată de Dircă nu a mai apărut în finalul discursului publicat de Senat pe pagina sa de Facebook. Contactat de hotnews.ro, senatorul USR a susţinut că a fost o concluzie nefericită, venită pe fundalul emoţiilor de a vorbi pentru prima dată în Parlamentul European, şi că, dacă ar putea, ar retrage afirmaţia. Dircă a ţinut să precizeze că MCV este util pentru România iar USR a venit cu un comunicat pe această temă, pe care îl redăm mai jos.
"USR susţine necesitatea MCV. O exprimare neinspirată despre MCV, corectată ulterior, a unui coleg în timpul unei dezbateri la Parlamentul European a stârnit discuţii active în spaţiul public pe acest subiect important.
Uniunea Salvaţi România susţine Mecanismul de Cooperare şi Verificare în Justiţie până la îndeplinirea riguroasă a tuturor recomandărilor europene privind independenţa şi stabilitatea instituţiilor statului de drept din România.
Fără îndoială România trebuie să ajungă în etapa în care acest mecanism nu va mai fi necesar. Ceea ce s-a întâmplat însă în acest an şi modul în care a înţeles guvernarea coaliţiei PSD – ALDE să se raporteze la justiţie, atât prin adoptarea OUG 13 cât şi prin toate încercările din Parlament de a slăbi legislaţia penală în privinţa faptelor de corupţie, confirma convingerea că pentru momentul actual independenţa actului de justiţie în România nu este un proces ireversibil iar necesitatea MCV este încă foarte actuală", transmite Uniunea Salvaţi România.