USR cere demisia ministrului Muncii Olguţa Vasilescu

Legea salarizării unitare este o lege făcută pe genunchi care a reuşit performanţa să nemulţumească pe toată lumea, susţin reprezentanţii USR care cer demisia ministrului Muncii.
Loredana Diacu
06.06.2017

alte articole

Olguta Vasilescu(Ministrul Muncii), (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
06.06.2017

Decizia de amânare a majorărilor salariale din sectorul bugetar arată degringolada din Finanţele publice ale României şi incompetenţa ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, susţin reprezentanţii USR, anunţând că au cerut, marţi, demisia ministrului Olguţa Vasilescu pentru modul în care o lege de asemenea importanţă a fost (ne)coordonată şi dezbătută.

Cererea de demise a fost adresată în contextul în care Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că salariile bugetarilor nu vor mai creşte de la 1 iulie, aşa cum promisese PSD ci abia din 2018. Ori, această veste arată, în opinia USR, că românii au fost minţiţi încă o dată de coaliţia la putere.

"Românii au aflat, marţi, că au fost minţiţi încă o dată de coaliţia PSD – ALDE care a promis, cu iresponsabilitate, atât în campania electorală, cât şi după preluarea guvernării, că salariile bugetarilor se vor majora cu până la 100% şi chiar mai mult.

Două categorii de personal bugetar, dintre cele mai importante din sectorul public, angajaţii din Sănătate şi Educaţie au aflat astăzi că majorările salariale de 50%—100% promise a se aplica de la 1 ianuarie 2018 devin de doar 25% pentru toţi angajaţii din sectorul public.

Totodată, potrivit declaraţiei ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, nu vor mai avea loc nici creşterile salariale care trebuiau să fie aplicate de la 1 iulie în acest an, de 20% pentru personalul militar şi de 5% pentru angajaţii din Poliţie sau pentru salariaţii din administraţia publică locală", reaminteşte USR în comunicatul de presă remis Epoch Times.

Reprezentanţii USR reamintesc că parlamentarii formaţiunii au cerut în permanenţă date oficiale coerente şi fundamentate cu privire la modul de aplicare a Legii salarizării în sectorul public, însă aceste date nu au fost niciodată furnizate, ceea ce arată "nu numai desconsiderarea Guvernului" ci şi "incompetenţa acestuia în colectarea şi analiza acestor date."

“Avem practic o lege făcută pe genunchi care a reuşit să nemulţumească pe toată lumea. Nu suntem împotriva majorărilor salariale, însă acestea trebuie realizate într-un mod care să nu destabilizeze bugetul ţării şi să aibă coerenţă. Orice lege a salarizării unitare trebuie să ţină cont de resursele bugetare. Este păcat pentru speranţele create milioanelor de români că PSD şi ALDE află abia acum acest adevăr.

Pentru un proiect atât de important, ne aşteptăm la alte răzgândiri ale coaliţiei de guvernare până la adoptarea legii şi la cine ştie câte ordonanţe de urgenţă de modificare a ei, ulterior adoptării, când se va constata că promisiunile electorale de majorări salariale nu au legătură cu realitatea economică”, a declarat Cristian Seidler, deputat USR şi membru în Comisia de muncă din Camera Deputaţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor