UPDATE: Elena Udrea adusă la ÎCCJ. Magistraţii au respins contestaţia fostului ministru

Elena Udrea a fost adusă joi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se va judeca contestaţia depusă de fostul ministru faţă de arestul preventiv în dosarul "Gala Bute."
Elena Udrea, la ICCJ, 17 februarie 2015 (Epoch Times România)
Loredana Diacu
05.03.2015

UPDATE: Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, va râmâne în arest preventiv, au decis joi magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

* * *

UPDATE: Instanţa a rămas în pronunţare în ceea ce priveşte contestaţia depusă de Elena Udrea faţă de arestul preventiv în dosarul "Gala Bute", decizia urmând a fi comunicată la ora 18.00, relatează B1 TV. După încheierea şedinţei, avocatul deputatei a informat că Udrea a făcut o declaraţie suplimentară şi "are o sursă de argumente pentru combaterea tuturor acuzaţiilor care i se aduc."

"Argumentele în apărare au fost numeroase, unul a fost că votul dat de Camera Deputaţilor a fost nelegal, că probele aduse în sprijinul acuzaţiilor se rezuma la denunţuri." a adăugat avocatul Marius Striblea.

* * *

Elena Udrea a fost adusă joi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se va judeca contestaţia depusă de fostul ministru faţă de arestul preventiv în dosarul "Gala Bute", relatează Agerpres.

Fosta candidată la preşedinţie a fost trimisă în arest preventiv în data de 25 februarie, fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite în dosarul Gala Bute.

Miercuri, cu o zi înaintea procesului de astăzi, la DNA au avut loc noi audieri în acest dosar. Procurorii anticorupţie i-au audiat pe Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării şi unul dintre denunţătorii Elenei Udrea în dosarul Gala Bute, şi pe Felix Tătaru, fost consultant în campaniile electorale ale lui Klaus Iohannis şi Traian Băsescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor