Unităţile bancare sunt închise de Paşte, cu excepţia unor agenţii din marile magazine

(photos.com)
Epoch Times România
12.04.2012

Majoritatea unităţile bancare nu au program cu publicul în perioada sărbătorilor de Paşte, respectiv în zilele de 15 şi 16 aprilie, cu excepţia unor agenţii din marile magazine, care urmează programul acestora.

Astfel, Banca Comercială Română (BCR) anunţă că unităţile sale teritoriale de retail, inclusiv cele care îşi desfăşoară activitatea în mall-uri şi centrele de afaceri corporate, nu vor avea program cu publicul în ziua de luni, 16 aprilie. În schimb, vineri, 13 aprilie şi sâmbătă, 14 aprilie, unităţile BCR lucrează cu program normal.

Banca precizează că a luat toate măsurile pentru a asigura colectarea numerarului de la clienţii băncii şi va asigura alimentarea cu cash a bancomatelor (ATM), a automatelor de schimb valutar şi a maşinilor multifuncţionale.

Unităţile BRD - Groupe Societe Generale vor fi închise în zilele de duminică, 15 aprilie, şi luni, 16 aprilie. Excepţie vor face agenţiile din incinta supermarketurilor, care vor funcţiona potrivit programului specific fiecărui magazin, precum şi unitatea din aeroportul Henri Coandă (Visa Tax).

De asemenea, unităţile Bancpost vor fi închise luni, în timp ce vineri şi marţi programul va fi unul normal, între orele 9: 00 şi 17: 00.

Volksbank România anunţă că unităţile vor fi închise luni, iar vineri programul va fi între orele 09: 00 şi 17: 30.

Totodată, unităţile Alpha Bank nu vor avea program cu publicul luni. Unităţile Alpha Point vor fi deschise sâmbătă şi luni în funcţie de programul de lucru al centrului comercial. În schimb, duminică, toate unităţile vor fi închise.

CEC Bank anunţă, de asemenea, că unităţile vor fi închise sâmbătă şi luni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor