Olguţa Vasilescu(PSD): Proiectul Roşia Montană este ultimul megatun al actualei guvernări
alte articole
Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat miercuri, la Craiova că proiectul Roşia Montană este „ultimul megatun” al actualei guvernări care nu este interesată decât să înstrăineze cuprul şi aurul României „unor băieţi care cresc” fără ca România să câştige ceva.
"Aceşti oameni nu sunt interesaţi decât de cedarea a tot ceea ce era bun şi profitabil în România. Iată că pe ultima sută de metri vor să înstrăineze cuprul şi aurul României. Nu vom câştiga absolut nimic din înstrăinarea aurului României, aşa cum a fost negociat. Noi, statul român nu ne vom alege cu nimic. Vom da pe gratis aurul României unor băieţi care cresc", a spus Vasilescu.
Senatorul PSD a mai afirmat că la bursă, de fiecare dată acţiunile companiei Gold Corporations cresc extraordinar de mult "numai pe ceea ce se discută". "Fiind cotată la bursă, sunt foarte mulţi care cred că se va face exploatarea. Ei au făcut deja profit, fără ca măcar să înceapă să exploateze. În condiţiile în care vor exploata câteva mii de tone de aur, vă daţi seama că se vor îmbogăţi, iar noi românii ne vom alege cu 500 de locuri de muncă. Asta ne spune Traian Băsescu că este motivul: vom avea locuri de muncă. Am pierdut un milion de locuri de muncă în ultimii patru ani", a mai spus senatorul PSD.
Aceasta a catalogat proiectul Roşia Montană drept un megatun al actualei guvernări. "Este un megatun. Ultimul tun al actualei guvernări. Au încercat să dea tunul cu legea sănătăţii, privatizarea spitalelor, asigurări de sănătate aşa cum se întâmplă în sistemul american, ceea ce pentru noi ar fi o catastrofă. A fost oprită acea lege din cauza protestelor de stradă. Iată că acum vin cu vânzarea resurselor naturale ale României. Vă aduc aminte un lucru, şi anume că Traian Băsescu este artizanul semnării acelui protocol cu Banca Mondială în anul 2000, luna mai, când era negociator-şef din partea României, pentru privatizarea a tot ceea ce însemna resursele naturale ale României, inclusiv Petromul. A fost acuzat Adrian Năstase, pe drept sau pe nedrept, dar mai mult pe nedrept, pentru privatizarea Petromului, dar vreau să vă spun că privatizarea s-a făcut exact în condiţiile în care au fost negociate în mai 2000 de preşedintele Băsescu. În acel document era vorba nu numai de înstrăinarea Petrom, Sidex, dar şi de apele minerale ale României şi despre sare şi despre aceste rezerve de cupru, aur", a mai declarat Lia Olguţa Vasilescu.