UNHCR cere investigarea cazului înecării unui refugiat sirian într-un râu din Ungaria
alte articole
Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a cerut sâmbătă lansarea unei investigaţii asupra circumstanţelor în care s-a înecat un refugiat sirian de 22 de ani în râul Tisa din Ungaria, în vecinătatea Serbiei.
“Circumstanţele care au dus la această moarte tragică trebuie să fie investigate rapid şi cuprinzător de către autorităţile din ambele părţi ale frontierei”, a declarat Montserrat Feixas Vihe, reprezentantul regional al UNHCR pentru Europa Centrală.
“În loc să găsească siguranţă şi un sanctuar în Europa, un tânăr bărbat şi-a pierdut viaţa în mod tragic”, a adăugat Vihe într-o declaraţie.
UNHCR a susţinut că a documentat peste 100 de cazuri de “ folosire excesivă a forţei împotriva refugiaţilor care au încercat să pătrundă în Ungaria” începând cu luna mai, a susţinut Babar Boloch, purtător de cuvânt al UNHCR.
Anul trecut, Budapesta a promis că va reduce numărul migranţilor, după ce sute de mii de refugiaţi – mulţi provenind din ţări lovite de război din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia – au traversat teritoriul ungar pentru a ajunge în naţiunile UE mai bogate, inclusiv Germania şi Suedia.
În luna septembrie, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anunţat că Budapesta va construi un gard din sârmă ghimpată de-a lungul unei zone a graniţei sale cu Serbia şi România pentru a împiedica migranţii să pătrundă ilegal în Ungaria.
Anunţul a avut loc după ce Ungaria a declarat “stare de urgenţă” ca răspuns la valul de migranţi.
În 2015, peste un milion de persoane au pătruns în Uniunea Europeană, declanşând o dezbatere politică intensă pe teritoriul blocului privind acordarea de azil şi redistribuirea refugiaţilor.