Un şef de poliţie din Cahul, reţinut de CNA pentru corupţie

În cadrul percheziţiilor în biroul bănuitului au fost găsite bancnote din suma transmisă de denunţător pentru a-i fi eliberat automobilul de la parcarea cu plată a Inspectoratului de Poliţie Cahul din R. Moldova.
Ofiţeri CNA (cna.md)
Ştefan Sârbu
13.09.2017

Şeful interimar al Serviciului de patrulare din cadrul Inspectoratului de poliţie Cahul din R. Moldova a fost reţinut de ofiţerii Direcţiei Generale Teritoriale Sud a Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) şi procurori, fiind bănuit de corupere pasivă. Acesta ar fi pretins şi primit de la un cetăţean 2000 de lei pentru a-i elibera automobilul, reţinut de angajaţii poliţiei la parcarea cu plată a Inspectoratului.

Pe marginea cazului, CNA a pornit o urmărire penală pentru corupere pasivă. Marţi seara, ofiţerii anticorupţie au efectuat percheziţii în biroul şefului Serviciului de patrulare din cadrul Inspectoratului de poliţie din Cahul, unde au fost găsite bancnote din suma transmisă de denunţător.

În prezent, poliţistul se află în izolatorul CNA, fiind reţinut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de la 7 la 10 ani.

În anul 2016, 49 de poliţişti, inclusiv 12 ofiţeri de urmărire penală, au ajuns în vizorul CNA şi al procurorilor, fiind suspectaţi de comiterea actelor de corupţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor