Directorul unei şcoli auto din Moldova condamnat la închisoare pentru trafic de influenţă

Inculpatul a pretins şi primit de la o persoană bani, susţinând că poate influenţa persoane din cadrul ÎS CRIS ”Registru”, pentru a obţine permis de conducere.
Mită (corupţie) (cna.md)
Ştefan Sârbu
11.09.2017

Directorul unei şcoli auto din oraşul Bălţi a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul instituţiilor de învăţământ timp de 4 ani. Procuratura Anticorupţie a Republicii Moldova ar fi demonstrat vinovăţia acestuia de comiterea traficului de influenţă, inculpatul fiind luat sub pază chiar din sala de judecată. Potrivit sentinţei, de la inculpat a fost dispusă şi încasarea a 27 mii lei, sumă transmisă acestuia în timpul comiterii infracţiunii.

Potrivit procurorilor, în intervalul anilor 2015 – 2016, inculpatul a pretins şi primit de la o persoană 27 mii lei, susţinând că poate influenţa persoane publice din cadrul Secţiei Înmatriculare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Bălţi a Întreprinderii de Stat CRIS ”Registru”, ca să aprecieze pozitiv cunoştinţele acestuia la examenul pentru obţinerea permisului de conducere de categoriile „D” şi „E”.

În cadrul examinării cauzei în instanţa de judecată, inculpatul şi-a recunoscut vina în săvârşirea infracţiunii incriminate însă inculpatul nu a fost la prima abatere, acesta fiind anterior condamnat pentru acţiuni similare la o pedeapsă nonprivativă de libertate. Sentinţa nu este definitivă, potrivit legii ea poate fi contestată în instanţa ierarhic superioară.

În context, expertul de la Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Ion Guzun se întreabă: ”oare care este costul unui asemenea dosar (procurori, judecători, poliţişti, detenţia în penitenicare ş.a.) remarcând ironic că aceasta ar fi o luptă adevărată împotriva corupţiei!” Iar în acest timp Şor este la libertate... justiţie?”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor