Un premiu pentru „Un copil, o speranţă”

„Sunt aici în urma unei activităţi de 15 de ani dar, în fiecare zi în care am desfăşurat această activitate am putut să devin mai bună”, a mărturisit Elena Miruna Tudorache, care conduce Fundaţia „Un copil, o speranţă” din Sibiu, la decernarea Premiului 2012 pentru Drepturile Omului al Ambasadei Franţei în România.

Premiul pentru Drepturile Omului al Ambasadei Franţei, în valoare de 3.000 de euro s-a aflat la cea de-a patra ediţie şi a fost celebrată pe 28 noiembrie, la Ambasada Franţei. Anul acesta, premiul a fost înmânat de Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Excelenţa sa Philippe Gustin, Fundaţiei „Un copil, o speranţă”, fundaţie care a fost aleasă în unanimitate de membrii juriului pentru eforturile sale din ultimii 15 ani în respectarea drepturile copilului dar şi pentru devotamentul real acordat copiilor cu handicap.

Elena Miruna Tudorache este sufletul acestei fundaţii, iar în ciuda tuturor dificultăţilor şi piedicilor pe care le-a întâmpinat de-a lungul anilor, şi-a găsit puterea de a merge mai departe în mijlocul copiilor, şi-a găsit bucuria în progresele observate la copii în urma eforturilor şi orelor lungi de muncă pentru ca aceştia să poată vorbi, să se exprime, să se integreze.

Fundaţia are grijă de 54 de copii cu handicap din Sibiu şi a reuşit oarecum să atragă atenţia autorităţilor locale asupra problemelor şi necesităţii sprijinului de care aceşti copii au nevoie.

„Este grav să spui că drepturile copiilor cu handicap nu sunt încă respectate în România […]. Sunt momente când recuperarea copiilor cu dizabilităţi este foarte puţină şi familia nu mai face faţă.”

Sunt într-adevăr 15 ani de muncă dar sunt 15 ani de satisfacţii.

Totul a început când, acum 15 ani, Elena Tudorache a considerat copiii drept prima victimă a tranziţiei, şi că trebuie să facă ceva în acest sens. Astfel că a pornit pe un drum pe care orice mama porneşte dacă îi pasă că copilul ei suferă. A reuşit cu timpul să convingă autorităţile locale şi judeţene să fie alături de ei, chiar şi în lipsa unei legislaţii care să ofere sprijin şi protecţie copilului cu dizabilităţi. Militează pentru legiferarea unui asemenea sprijin pentru o viaţă decentă, conform drepturilor copilului.

Progresele copiilor sunt nu doar momente emoţionante dar şi momente de încredere.

”Ai satisfacţia când un copil cu tetrapareză spastică face primul pas, sau un copil cu handicap la fel de grav a reuşit să desfacă o cutie închisă dificil pentru că a învăţat timp de 4 luni acest lucru. Îmi amintesc strigătul de bucurie al colegei mele, Elena, care mi-a spus: ”Cătălin a început să vorbească”. Cătălin are 5 ani, este autist, iar timp de 11 luni n-a spus nici un cuvânt, iar dintr-o dată a început să rostească cuvinte. Acum după 2 ani şi jumătate, Cătălin comunică bine cu noi.”

Sunt şi alte alte momente, care, venind din inima curată de copil, sunt unice. De exemplu, Marius, de 5 ani, de la centrul de plasament, când a dat cu ochii de tatăl său, pentru prima dată, ”s-a dus în braţele lui, l-a împins şi l-a întrebat: Pe tine te cheamă Tata?”

Reporter: Când v-aţi început activitatea aţi sperat ca aceşti copii să evolueze până la a fi uneori aproape de normal?

Elena Tudorache: Chiar şi iniţial, când aveam copii de la centrul de plasament, copii abandonaţi, copii închişi în ei de care nu ştiai dacă prezentau handicap sau era pur şi simplu retard de instituţie, da, eram convişi că putem să-i ajutăm. Sunt în permanenţă contactată de copii care în 97, 98, 99, au fost în serviciile noastre ca şi copii abandonaţi, care fie apoi au fost adoptaţi, fie s-au întors în familiile lor şi care au terminat facultăţi, s-au căsătorit. De pildă una din beneficiarele noastre este căsătorită cu Consulul Italiei în Africa de Sud. Primesc mesaje foarte multe pe facebook. Dintre copiii cu dizabilităţi am reuşit să integrăm în şcoala de masă 40 % dintre ei, în ultimii 11 ani. Şi ceilalţi copii, tot în jur de 40% sunt pregătiţi să fie integraţi fie în învăţământul de masă, fie în cel special. Ei vor avea o carieră a lor, chiar dacă toată viaţa vor avea, fie un picior pe care îl trag după ei, fie o comunicare mai redusă, cum este cazul copiilor autişti, dar ei vor deveni autonomi, şi acesta este scopul nostru.

R: Aveţi un mesaj pentru părinţi, în general? Dar pentru societate?

E.M.T: Orice copil este o speranţă, iar noi, adulţii, suntem o speranţă pentru toţi copiii. Pe copii trebuie să-i iubim şi să le fim alături. Trăim într-o societate în care noi, atât părinţii, cât şi profesorii, medicii, lucrătorii din aceste servicii, avem nevoie de multă educaţie. Trebuie să ne construim un viitor mai bun, putem să o facem. Nu trebuie să mutăm munţi, trebuie să fim alături de cei din jurul nostru. Viitorul nostru e copiii noştri.

R: Înseamnă că avem o datorie.

E.M.T: Da, o datorie pe care ne-am asumat-o în momentul în care i-am adus pe lume.

Monica Loloiu de la Reprezentanţa Comisiei Europene a salutat iniţiativa Franţei pentru aducerea în faţă a unui domeniu atât de sensibil cum sunt drepturile omului. A felicitat ”Fundaţia Un copil, o speranţă” pentru faptul că trebuie să facă lucruri importante cu fonduri puţine, pentru că acesta este un domeniu slab finanţat de stat.

Despre criteriile de selecţie care au stat la baza decernării acestui premiu ne-a vorbit domnul Samuel Richard, al doilea consilier al Ambasadorului Franţei. El a explicat că premiul a fost decernat de un juriu care s-a întâlnit la Ambasadă acum două săptămâni.

”Juriul avea la dispoziţie o pre-selectare de 5 asociaţii dedicate copiilor sau persoanelor cu handicap. Dintre cele cinci, juriul nu a ezitat foarte mult.” Toate cele cinci asociaţii ar fi meritat premiul, dar faptul că fundaţia era din provincie, faptul că lucra de o perioadă destul de lungă, faptul că era de o dimensiune destul de mică şi faptul că implică instituţiile publice cât mai mult posibil au fost tot atâtea criterii atinse pentru decernarea acestui premiu.

Franţa s-a implicat activ în adoptarea de către Uniunea Europeană a unor direcţii destinate progresului în domeniul drepturilor copilului, la nivel internaţional şi protejării copiilor în situaţii de conflict armat, a precizat excelenţa sa, Philippe Gustin, în deschiderea recepţiei de acordare a premiului.

”Eu sunt cu atât mai mândru, dat fiind că, odată cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului, celebrată pe 20 noiembrie, Franţa şi-a reînoit ataşamentul faţă de promovarea şi protecţia universală a drepturilor copilului.”