Un nou scandal loveşte USR: Membru marcant, la un pas de excludere. Demers cu miză mare la vârful puterii

Conferinta de presa USR-PLUS
Conferinta de presa USR-PLUS (Epoch Times România)

Fostul lider al USR Diaspora Emanuel Stoica acuză o "mânărie" în interiorul USR în vederea excluderii sale din partid. Excluderea ar avea ca scop să împiedice intrarea lui în Biroul Naţional, susţin şi Stoica, şi surse din USR.

În urmă cu doi ani, Stoica a fost suspendat pentru un an astfel încât să nu poată candida la şefia filialei Diaspora pe motiv că nu făcea parte din tabăra echipei Barna, au acuzat la vremea respectivă vocile critice din filială. De altfel, la vremea respectivă, USR a fost zguduit de un uriaş scandal pe această temă.

Stoica, absolvent al Massachusetts Institute of Tehnology (MIT), a rămas însă în partid şi a fost pe listele pentru Biroul Naţional (BN). În prezent s-ar urmări excluderea sa pe motiv că, în urma demisiei lui Cioloş şi a membrilor echipei lui, Stoica ar urma să ocupe unul dintre locurile vacantate de aceştia în BN, ceea ce nu s-ar dori pe motiv că acesta ar ieşi din linia de obedienţă faţă de echipa la putere. Momentan, Stoica e membru supleant.

Cum s-ar fi operat

Surse din USR susţin că Stoica s-a transferat din Diaspora la Braşov, tocmai pentru a evita blocarea intrării sale în BN. Transferul său a fost acceptat la filiala Braşov însă, cu de la ea putere, Filiala Diaspora l-a adus înapoi în "sânul" ei, fără permisiunea sau acordul lui, iar mâine ar urma să aibă loc o şedinţă în care să fie exlus pe motiv de delict de opinie. Astfel, intrarea lui în BN va fi oprită.

"Cronica unei mânării anunţate

17 mai 2022 -- se convoca şedinţa extraordinară a Biroului Diaspora D3 Franţa - Elveţia în scopul excluderii mele (pentru a nu accede în BN în urma unor vacantări anticipate)

18 mai 2022 -- filiala locală Braşov în şedinţă ordinară decide admiterea cererii mele de transfer (decizia este procesată în bazele de date)

20 mai 2022 - Biroul Filialei Diaspora 'votează' 'anularea' magică a transferului şi readucerea în filiala Diaspora D3

24 mai 2022 - Secretariatul General al USR 'procesează' totuşi în baza de date 'decizia' de anulare magică

25 mai 2022 -- deşi sunt în continuare de iure membru al filialei Braşov, se convoacă din nou şedinţa extraordinară a Biroului Diaspora D3 Franţa - Elveţia în scopul 'excluderii' mele pentru vineri 27 mai 2022

Pretextul sancţionării sunt câteva postări pe grupuri interne de acum câteva luni, între care la loc de cinste este următorul rezumat ludic al alegerilor din Diaspora

'Căţeluşi cu părul creţ

Fură raţe din coteţ

Ei se jură că nu fură

Dar i-am prins cu raţe-n gură'

Cine ar mai putea pune la îndoială justeţea rezumatului?", a scris Stoica pe grupurile interne ale partidului.

"În filiala Diaspora, unui doctor la MIT şi cu al doilea doctorat în economie financiară la HEC, membru fondator al USR Diaspora şi care a muncit sute de ore de muncă voluntară ptr USR i se face sesizare ptr că a scris 'căţeluş cu părul creţ' pe un grup de FB şi se doreşte excluderea lui de o gaşca de mediocri incompetenţi, autosuficienţi şi de abuzatori cu procese pierdute în instanţă. Asta a ajuns Filiala Diaspora în prezent, în urma unor procese electorale profund viciate şi a pierderii oricăror repere morale", a comentat postarea lui Stoica una dintre membrele USR.

"S-au grăbit, nu glumă, azi ar fi trebuit să constate intrarea ta în BN în urma demisiilor europarlamentarilor. Normal nu ar mai fi să conteze nici în ce filială eşti, dar nu se mai poate vorbi de normalitate, din păcate", a comentat o altă persoană.

Epoch Times a contactat conducerea USR care ne-a comunicat că "potrivit regulamentelor şi procedurilor interne, un membru nu se poate transfera dintr-o filială în alta, dacă are sesizare neînchisă cu o soluţie sau cotizaţia neplătită. Secretariatul General a luat act de încălcarea deciziilor şi l-a realocat filiala Franţa".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne