Un nou scandal legat de condiţiile de muncă oferite de Apple
alte articole
Apple se află din nou în mijlocul unui scandal legat de condiţiile de muncă oferite muncitorilor chinezi din fabricile care produc componente pentru iphone sau ipad. Astfel, fabricile Pegatron Group, unul dintre furnizorii chinezi ai Apple, sunt acuzate că încălcă drepturile muncitorilor chinezi, atât după standardele ocidentale, cât şi după normele chinezeşti.
Printre acuzaţiile de încălcare a drepturilor muncitorilor din China se numără angajarea unor minori în fabrici, orele prelungite de muncă şi condiţiile inumane de muncă.
Potrivit publicaţiei Business Insider, oficialii Apple au declarat că vor face cât de curând un audit al condiţiilor de muncă din fabricile din China, însă din imaginile făcute cu camera ascunsă se văd muncitori epuizaţi care dorm pe podea, condiţii insalubre la toalete şi bucătărie şi o mare aglomeraţie.
Reacţia Apple a venit după ce agenţia americană non-guvernamentală China Labor Watch a publcat un raport detaliat cu privire la abuzurile care au loc în fabricile chineze.