Un nou coronavirus potenţial periculos pentru oameni a fost descoperit în China

Presa rusă, citând South China Morning Post, transmite că un nou coronavirus capabil să infecteze oamenii a fost descoperit în China.
Sursa originală a acestei afirmaţii este un articol ştiinţific publicat la 18 februarie 2025 în revista Cell.
Acesta vorbeşte despre coronavirusul HKU5, care a fost descoperit pentru prima dată în 2006 la o specie de liliac. Unul dintre tipurile sale (BtHKU5-cov-2) poate penetra celulele umane, conform unor descoperiri recente a oamenilor de ştiinţă.
Pentru a face acest lucru, virusul utilizează acelaşi receptor celular ca şi SARS-CoV-2 - ACE2. Cercetătorii de la Institutul de Virusologie Wuhan şi alte organizaţii ştiinţifice chineze au studiat această problemă pe culturi celulare şi organoizi - nu se cunosc cazuri reale de infecţie la om.
Într-un fel sau altul, coronavirusurile din istoria omenirii nu au provocat doar pandemii: ele sunt cunoscute încă din anii 1960 şi generează, printre altele, simple infecţii virale respiratorii acute.
Ce va produce BtHKU5-cov-2 şi dacă se va răspândi la oameni este încă neclar. În orice caz, acest articol ştiinţific este departe de a fi prima dovadă că există viruşi în lume care, teoretic, sunt capabili să infecteze oamenii, dar nu au făcut-o încă.