Un bărbat înarmat deschide focul la clubul de golf deţinut de Trump în Florida
alte articole
Poliţia a schimbat focuri de armă, vineri, cu un bărbat înarmat în incinta clubului de golf Trump National Doral Golf Club, în apropiere de Miami, înainte să îl prindă pe suspect, care a fost identificat drept un localnic în vârstă de 42 de ani.
Directorul poliţiei din Miami-Dade, Juan Perez, a afirmat că suspectul pare să fi încercat să îi atragă pe ofiţerii de poliţie într-o ambuscadă trăgând focuri de armă în candelabrele din clubul de golf. De asemenea, conform unor informaţiii, suspectul ar fi îndreptat arma asupra unor persoane de acolo.
„Nu ştim care erau intenţiile sale – intenţiile sale pe termen lung – dar ştim ce a încercat să facă”, a susţinut Perez, adăugând că, în timp ce suspectul „a reuşit” să atragă atenţia poliţiei, totuşi „a pierdut”.
Suspectul, care a fost rănit în schimbul de focuri cu poliţiştii, a strigat slogane anti-Trump, a precizat Perez.
Secret Service a afirmat că agenţi ai biroului său de teren din Miami se află la faţa locului şi lucrează strâns cu alte agenţii.
Clubul de golf, care anterior se numea Doral Resort & Spa, a fost cumpărat de Trump Organization în 2012.