Un avocat care apără Falun Gong a fost bătut de poliţia chineză
focus
alte articole
Avocaţii de drepturile omului care apără adepţii practicii spirituale Falun Gong sunt vizaţi de autorităţile comuniste, cel mai recent incident grav fiind un asalt al poliţiei din Dalian asupra avocatului din Beijing, Cheng Hai. Săptămâna trecută, un alt avocat din Beijing, Wang Quanzhang, a fost reţinut în sala de judecată pentru că şi-a folosit telefonul mobil să fotografieze probele.
Cheng Hai a declarat vineri pentru Reuters că a fost bătut de poliţia în uniformă după ce i-a fost refuzat dreptul de a apăra 13 practicanţi Falun Gong.
Cheng a declarat că în jur de 10 ofiţeri l-au lovit peste faţă, au dat cu picioarele în el şi i-au rupt hainele. Acesta aştepta, alături de un alt avocat, în faţa unui tribunal din Dalian, să primească explicaţii cu privire la motivul pentru care procesul lor privind Falun Gong a fost amânat brusc. În acel moment ambii bărbaţi au fost reţinuţi iar Cheng a fost bătut de oamenii legii.
"Scopul principal a fost acela de a-i ameninţa pe avocaţi şi a elimina orice ajutor juridic disponibil", a declarat Cheng pentru Reuters într-un interviu telefonic.
Avocatul pentru drepturile omului intenţionează să dea în judecată poliţia din Dalian. "Acesta este un caz foarte grav de călcare în picioare şi ignorare a legislaţiei chineze", a declarat acesta.
Practicanţii Falun Gong au fost arestaţi pentru instalarea de sateliţi în scopul de a face posibilă difuzarea în China a televiziunii independente New Tang Dynasty (NTD), potrivit grupul Apărătorilor Chinezi ai Drepturilor Omului. NTD acoperă în mod regulat subiecte cenzurate de regim, inclusiv persecuţia împotriva Falun Gong.
În timp ce avocaţii care apără Falun Gong în China sunt presaţi şi persecutaţi - un lucru care persistă de ani de zile - aceste incidente sunt acum raportate în presa chineză. În cazul lui Wang Quanzhang, Cotidianul Zhejiang a publicat un comentariu cu titlul: "Avocat arestat: O farsă, o glumă". În trecut, astfel de cazuri erau cenzurate în mod strict.
Această deschidere a ferestrei cenzurii, deşi până în prezent este doar o mică crăpătură (de exemplu rapoartele nu au menţionat Falun Gong), pentru mulţi analişti indică faptul că noul lider al Partidului, Xi Jinping, se afirmă şi încearcă să grăbească declinul puterii lui Jiang Zemin, un fost lider al regimului care a iniţiat persecuţia împotriva Falun Gong şi care rămâne implicat în aceasta.
Grupurile pentru drepturile omului consideră că, în timpul persecuţiei lui Jiang Zemin împotriva Falun Gong, mii de practicanţi au fost torturaţi până la moarte şi mulţi au murit din cauza recoltării forţate a organele lor.
Aderenţilor Falun Gong le este refuzat, de asemenea, accesul regulat la apărare, iar avocaţii care sunt destul de curajoşi să accepte aceste cazuri, fie şi-au pierdut licenţele, fie au fost abuzaţi.
În urma detenţiei lui Wang Quanzhang de săptămâna trecută, mai mulţi cetăţeni şi avocaţi s-au adunat în apărarea acestuia, obligând autorităţile să-l elibereze mai devreme.
Practica de meditaţie a câştigat un puternic sprijin public în ultimele 18 luni, mai mulţi cetăţeni chinezi făcând apel la regim să pună capăt persecuţiei, în majoritatea cazurilor aceasta s-a făcut prin intermediul petiţiilor îndreptate către autorităţi, pecetluite cu amprente de cerneală roşie.