Ultima "şerpărie" din tenebrele justiţiei. Camelia Bogdan acuză o nouă manevră obscură menită să-i blocheze drumul spre CEDO

Camelia Bogdan
Camelia Bogdan (Epoch Times România)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) refuză de vreme bună să-i comunice judecătoarei Camelia Bogdan motivarea deciziei de excludere din magistratură. Demersul îi blochează drumul spre CEDO, însă cunoscuta judecătoare care l-a condamnat pe Dan Voiculescu la 10 ani de puşcărie nu are de gând să se dea bătută.

Şi nici nu are de gând să-i ierte pe cei care au dus-o în această situaţie.

Mai exact, Camelia Bogdan face demersuri penale şi contra celor care au stat în spatele excluderii sale din magistratură - de la judecători la controversatul şef al Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru. Şi va cere inclusiv daune usturătoare.

Drumul spre CEDO, blocat de o judecătoare de la Înalta Curte

"Decizia trebuia motivată în 30 de zile de la pronunţare. Am fost exclusă din magistratură în data de 12 aprilie 2022. Între timp, s-a modificat regulamentul CEDO şi există un termen foarte scurt de atacare la CEDO. Termenul curge în 4 luni de la pronunţare, expiră pe 12 august. S-a delegat redactarea deciziei magistratului asistent, Elena Mădălina Ivănescu, de către preşedintele de complet, Valentina Vrabie. Nu s-a întâmplat nici până în prezent ca o excludere din magistratură să nu fie motivată în termen rezonabil. Mi se încalcă dreptul meu legal de a mă adresa CEDO şi statul român va plăti pentru tergiversare.

Precizez că am fost dată afară din magistratură pentru o abatere pe care nu puteam în mod legal să o săvârşesc deoarece nu aveam atribuţii pe linia repartizării aleatorii a dosarelor. Tergiversarea hotărârii mă împiedică să solicit repunerea din magistratură. Completul a refuzat să sesizeze Curtea Constituţională privind neconstituţionalitatea textului care sancţionează doar cu excludere din magistratură pretinsa abatere constând în nerespectarea dispoziţiilor aleatorii.

Orice abatere disciplinară trebuie să permită judecătorului individualizarea faptei, or, la noi, în contextul modificărilor Legilor justiţiei în 2018 s-a prevăzut ca abaterea să fie sancţionată doar cu excludere. Vedeţi şi dvs. ce se întâmplă în alt dosar, în care sunt acuzate persoane care măsluiesc repartizarea aleatorie prin metoda 'Coperta' la Curtea de Apel Bucureşti. Nici măcar nu se sesizează Inspecţia Judiciară, ci se acoperă mizeria sub preş de către Curtea de Apel Bucureşti.

Sunt primul judecător exclus din magistratură pentru această abatere şi nu mie îmi revine atribuţia de a repartiza dosarele aleatorii. Mi s-a imputat că aş fi furat un dosar de la o colegă, în condiţiile în care toată lumea ştia că respectiva colegă s-a dus să îşi facă o specializare în SUA şi citase şapte martori la termenul din 21.01.2016. Pe unii i-a citat cu mandat de aducere. Am audiat martorii, dumneaei nu începuse cercetarea judecătorească, şi am rămas să finalizez soluţionarea dosarului pentru a respecta principiile CEDO dezvoltate în cauzele Cutean şi Beraru, Antohi împotriva României. Practic am fost exclusă din magistratură pentru că am judecat şi nu am tergiversat un dosar."

Camelia Bogdan nu îi iartă pe cei care au executat-o

"Am solicitat şi s-a început urmărirea penală în dosarul 552 /P/ 2018 împotriva inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru. Dosarul este instrumentat de Parchetul General.

Voi cere extinderea urmăririi penale şi împotriva judecătorilor care m-au exclus din magistratură, solicitându-le daune morale, deoarece au acuzat suspendarea mea ilegală din magistratură. Am fost un judecător suspendat patru ani din magistratură pentru că am judecat un dosar. Nu mai amintim că la noi răspunderea disciplinară a magistraţilor este imprescriptibilă".

O să le cer daune materiale constând din plata salariilor care nu mi-au fost plătite la timp, plus daune morale. E importantă recunoaşterea vechimii în magistratură pe durata suspendării ilegale şi urmarea paşilor către reintegrarea în magistratură."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne