“UE3” cere o întâlnire de urgenţă pentru rezolvare crizei refugiaţilor

Cele mai puternice trei ţări europene – cunoscute şi sub numele de “UE3” – au făcut apel pentru desfăşurarea unei întâlniri de urgenţă între liderii europeni pentru crearea unei strategii necesare rezolvării fluxului fără precedent de imigranţi.
Refugiaţi copii stau pe o cale ferată la un punct de frontieră dintre Grecia si Macedonia, lângă satul elen Idomeni, 29 august 2015. (Captură Foto)
Andrei Popescu
31.08.2015

Cele mai puternice trei ţări europene – cunoscute şi sub numele de UE3” – au făcut apel pentru desfăşurarea unei întâlniri de urgenţă între liderii europeni pentru crearea unei strategii necesare rezolvării fluxului fără precedent de imigranţi.

Miniştrii de interne din Marea Britanie, Germania şi Franţa au cerut duminică preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene să organizeze o “întâlnire a miniştrilor de justiţie şi de interne în următoarele două săptămâni pentru a se găsi măsuri concrete” necesare rezolvării crizei refugiaţilor, care atinge proporţii tot mai mari.

Acest apel a venit după ce ministrul german de interne Thomas de Maiziere, omologul său britanic Theresa May şi omologul francez Bernard Cazeneuve au discutat sâmbătă pe marginea unei întâlniri din Paris pe tema chestiunilor de securitate.

Marile puteri europene “au subliniat necesitatea luării unor măsuri imediate pentru rezolvarea provocărilor impuse de fluxul de imigranţi”.

Între timp, premierul francez Manuel Valls a declarat duminică că refugiaţii care sosesc în Europa ar trebui să fie primiţi şi înregistraţi cât mai repede posibil.

Imigranţii care “fug din calea războiului, persecuţiei, torturii şi opresiunii trebuie să fie primiţi”, a declarat el. “Fiecare persoană ce doreşte azil trebuie să fie examinată rapid.”

Liderii europeni nu sunt decişi asupra modului de administrare a crizei refugiaţilor şi şi-au pasat între ei responsabilitatea pentru întreaga situaţie.

Italia şi Grecia sunt destinaţiile pentru majoritatea refugiaţilor.

ONU estimează că aproximativ 160.000 de refugiaţi au ajuns în Grecia de la începutul acestui an, dintre care 50.000 doar în ultima lună.

În context, premierul italian Matteo Renzi a declarat liderilor UE luna trecută să nu mai paseze responsabilitatea între ei şi să creeze un mecanism pentru rezolvarea acestor sosiri ale refugiaţilor care au atins un număr record.

“Dacă aceasta este ideea voastră a Europei, atunci puteţi s-o păstraţi. Fie sunteţi solidari cu noi, fie nu ne mai pierdeţi timpul”, a declarat Renzi.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor