Tunisia: Activişti arestaţi deoarece au avut atitudine critică la adresa guvernului
alte articole
În noaptea de vineri spre sâmbătă au fost arestate în Tunisia opt persoane implicate în arte şi politică. Poliţia a efectuat arestările în casa lui Nejib Abidi, regizor şi preşedinte al Uniunii Generale a studenţilor tunisieni (Asso Chaabi). Vestea a fost confirmată de surse locale de la InfoAfrica.
Grupul celor opt a fost condus mai întâi la secţia de poliţie din Bab Bhar, iar după 12 ore, a fost plasat într-un loc de detenţie încă necunoscut.
Printre cei arestaţi se află: Nejib Abidi, Yahia Dridi, inginer de sunet şi secretar general al AssoChaabi, Abdallah Yahya, director şi autor al documentarului "Nous sommes ICI", Slim Abida, muzician şi fondator al grupului Oil Jazz, Mahmoud Ayad, pianist, Iskander Ben Abid, muzician şi elev. Alături de ei au fost reţinute două studente.
Cei arestaţi au participat la revoltele împotriva regimului lui Ben Ali şi au avut o atitudine critică faţă de actuala guvernare. În ultimele zile, lui Nejib Abidi i-a fost furat din casă un hard disk care conţinea materialul unui documentar pe care îl pregătea, iar autorii furtului au şters, de asemenea, datele de pe un al doilea hard disk.
Ţara suferă de şomaj cronic, care se reflectă în pieţe şi în protestele împotriva guvernului. După venirea la putere, Ennahda nu a reuşit să dea răspunsuri prompte şi de fond, iar acum plăteşte incertitudinile sale şi lipsa sa de experienţă.