Tu cine esti?
Stau pe-o bordura, ca o pata umana, asteptand sa se deschida un oarecare oficiu salmantin. In fata mea, o strada trista si neincapatoare, scaldata in soarele aprins al unui octombrie prea cald. Prea cald chiar si pentru Spania. Totusi frunzele cad, orchestrate, intr-o oranduire a lor. Oamenii gonesc intr-o parte, masinile inainteaza in cealalta parte cu lungi vaiete metalice.
Siluetele curg pe langa mine. Ii petrec pe fiecare cu o privire de cantar. Un copil se poticneste de masinuta agatata de el. E prea scurta ata, jucaria se taraie, refuza sa mearga pe roti, asa cum se cade. Copilul o tranteste de pamant, poate asa se rezolva. Doi batrani merg agale, tinandu-se, tacuti, de brat. Pe celalalt trotuar, un tanar se cearta la telefon cu un vinovat nevazut. Tipa atat de tare incat parca si aerul din jurul lui se da la o parte. Zgomotul strazii nu-i mai acopera de mult furia. O doamna cocheta iese dintr-o scara, ciocanind marunt trotuarul cu tocurile pantofilor. Are o vesta sclipitoare, de un roz pal, asortandu-se cu parul de un roz la fel de cochet. In urma ei miroase ca un camp de flori, multe nuante de parfum, incat nu mai disting exact. Din castile unui baiat se aude o melodie data atat de tare, incat mai ca as fredona-o daca as cunoaste-o.
Trei liceeni incearca sa castige atentia unei studente, intr-o engleza aproximativa. Ea chicoteste incurcata, putin straina de strada aceasta pe care inca n-a gasit-o pe harta. Doi baieti costumati in femei, cu rochii lungi, care incep dintr-un corset fara forme, impletit la spate cu snururi. Au peruci roscate, ciufulite si bujori facuti cu ruj. Isi leagana paharul de vin intr-o mana, sprijinindu-se militareste de un zid. Un student inalt, mladiu, cara in spate o chitara de culoarea cafelei cu lapte. Are un aer inexpresiv, stand asa, cu mainile in buzunar, de parca ar fi fost sculptat in pozitia asta. Ii priveste pe tinerii domnisori cu rochii lalai cu un aer indiferent, dezgustat si pretios. O doamna trece cocosata pe langa ei, carand doua sacose intinse pana la asfalt. Mersul ii e sacadat, resemnat. Iti lasa impresia ca nu cara alimente, ci probleme, griji si neajunsuri.
In susul strazii, aproape de parc, cateva fete cu costume negre, stramte si pampersi atarnanu-le la spate. Zburda ca niste caprioare, pline de veselie. Au parul prins in codite si rad zgomotos una de alta. Cateva studente putin mai rigide, trec strada in grup, fara graba. O mama le injura din spatele parbrizului, in timp ce fetita ei se uita curioasa pe geam, la ele. Sunt toate imbracate marinareste, cu maieouri albe, stranse in talie cu curele barbatesti. Parul le e prins in coc, sub basca alba, de matelot. Una din ele isi lasa rujul rosu pe o tigara fumata pe jumatate si aruncata apoi pe jos. Prin fata mea se mai perinda alti gladiatori, pisicute, dansatoare din buric si multe Cleopatre. Ma gandesc ca o fi vreun carnaval, vreo zi traditionala de aici, din Spania. Nu stiu si nici nu ma obosesc sa intreb. Nu tin mortis sa va spun exact. Oricum in lumea asta e carnaval in fiecare zi.
Ma uit la toti oamenii astia si ii imbratisez dintr-o privire. Nu ma simt nici mai buna, nici mai rea. Ma intreb de ce am ajuns atat de colorati, zgomotosi, furiosi si pretiosi? De ce fiecare zi e pentru noi cand o petrecere, cand o graba, cand o furie, cand o indiferenta? De ce suntem atat de oscilanti, pestriti si nesiguri, neimpacati si agitati? De ce anume ne ascundem de fapt? Daca oricare dintre personajele mele s-ar fi uitat la oricare dintre ceilalti care eram in acel moment in strada, cu siguranta l-ar dezaproba. L-ar anula dintr-o privire. Oricare doi cu doi, nu ne mai placem prea mult.
Si ce se mai poate face, va intrebati - si ma intreb si eu. Ati vrea sa spun: "nu prea multe" si sa ne luam cu totii de-o grija. Dar nu. Trebuie doar sa vorbim despre asta. Tu cu tine si eu cu mine. Fiecare cu el insusi. Sa gasim in noi perucile, machiajele, jucariile cu ata prea scurta, parfumurile stridente, oamenii cu care am mers alaturi, in tacere, oamenii la care am tipat, sacosele cu probleme, griji, nedreptati, toate costumele pe care le-am purtat, unul peste altul, in fiecare zi, in incercarea de-a fi fericiti. Trebuie sa te schimbi tu si trebuie sa ma schimb eu. Sa intelegem ca nu trebuie sa jucam un rol, nici foarte colorat, nici foarte zgomotos, nici furios, nici pretentios. Ca nu trebuie sa ne reinventam, ci doar sa ne descoperim fiecare pana in maruntaiele sufletului. Deci... Tu, tu care-ai citit pana aici... tu cine esti?
