Trump schimbă consilierul pentru securitate naţională cu un fost ambasador agresiv la adresa Iranului şi Coreei de Nord

John Bolton, fostul ambasador american la ONU. (Getty Images)
Andrei Popescu
23.03.2018

Preşedintele american Donald Trump l-a înlocuit pe consilierul pe probleme legate de securitatea naţională H.R. McMaster cu fostul ambasador la ONU John Bolton, în vârstă de 69 de ani, care a susţinut folosirea forţei militare împotriva Iranului şi Coreei de Nord.

Trump a scris pe Twitter, joi seară, că McMaster, în vârstă de 55 de ani, a făcut “o treabă excepţională şi va rămâne mereu prietenul meu”, însă a precizat că Bolton îl va înlocui în 9 aprilie.

Susţinător al “schimbării regimului” din Iran, Bolton - care a deţinut funcţii în administraţiile foştilor preşedinţi Ronald Reagan, George H.W. Bush şi George W. Bush - a adoptat o poziţie foarte critică faţă de acordul nuclear încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri.

Recent, Bolton a scris pe Twitter că acordul “trebuie să fie anulat”.

În timpul campaniei sale prezidenţiale, Trump a criticat acordul şi a promis că îl va anula, însă în primul an la Casa Albă el a ţinut cont de sfatul lui McMaster şi a amânat această inţiativă – poziţie prudentă adoptată de asemenea şi de fostul secretar de stat Rex Tillerson, care a fost concediat recent.

De la concedierea lui Tillerson şi înlocuirea sa cu directorul CIA Mike Pompeo, Trump a semnalat că este nerăbdător să respecte promisiunile privind Iranul.

“Veţi vedea ce voi face”, a afirmat Trump miercuri, când a fost întrebat în legătură cu planurile sale privind Iranul.

Iniţial, Trump l-a luat în considerare pe Bolton - comentator la Fox News - pentru funcţia de secretat de stat. Mulţi democraţi din Congres nu îl acceptă pe Bolton şi, astfel, s-ar putea ca acesta să întâmpine dificultăţi în obţinerea confirmării de către Senat.

“Nu este o alegere înţeleaptă. Bolton nu are temperamentul sau judecata [potrivite] pentru a fi un consilier eficient pe probleme de securitate naţională”, a afirmat senatorul democrat Jack Reed după ce Trump a anunţat numirea fostului ambasador.

Postul de consilier pentru securitatea naţională nu este o poziţie la nivel de Cabinet, astfel că Bolton nu va avea nevoie de aprobarea Senatului pentru a obţine postul.

Bolton a declarat că numirea sa este o onoare şi aşteaptă să “lucreze cu preşedintele Trump şi echipa sa” pentru a face “ţara noastră mai sigură pe plan intern şi mai puternică în exterior”.

Bolton a fost un susţinător important al invaziei Statelor Unite în Irak în 2003 în timpul administraţiei lui George W. Bush şi, în calitate de comentator, el a promovat luarea de măsuri militare preventive împotriva Iranului şi Coreei de Nord.

AP a precizat că Bolton s-a întâlnit în mod regulat cu Trump la Casa Albă. La începutul acestei luni, fostul ambasador ONU s-a întâlnit cu Trump şi şeful de personal al Casei Albe, John Kelly, pentru a discuta despre Coreea de Nord şi Iran.

Prin înlocuirea lui McMaster şi Tillerson, Trump a afirmat că urmăreşte să aibă alături consilieri care au păreri similare cu ale sale. Trump a avut mai multe ciocniri publice cu McMaster, un general cu trei stele respectat, care a declarat că doreşte să se retragă din viaţa publică în această vară.

Luna trecută, Trump nu a fost de acord cu poziţia lui McMaster faţă de presupusul amestec rusesc în alegerile prezidenţiale americane din 2016, după ce consilierul a declarat la Conferinţa pentru Securitate din München că acea interferenţă a avut loc în mod indiscutabil.

“Generalul McMaster a uitat să spună că rezultatele alegerilor din 2016 nu au fost afectate sau modificate de ruşi”, a scris Trump pe Twitter.

În timp ce viziunile lui Bolton privind Iranul sunt apropiate de cele ale lui Trump, fostul ambasador pare să fi avut o poziţie mai dură împotriva Rusiei decât preşedintele american, care a precizat că doreşte să îmbunătăţească relaţiile cu Moscova.

Printre alte postări pe Twitter, Bolton a cerut “contramăsuri eficiente împotriva războiul cibernetic în care este implicată Rusia”.

Bolton a declarat joi, într-un interviu cu Fox News, că în funcţia de consilier de securitate va fi un “broker cinstit” care va prezenta preşedintelui viziuni multiple.

“Lucrul important este ce spune preşedintele şi ce sfat îi ofer”, a precizat el pentru Fox News.

Grupul pentru drepturile omului Amnesty Internaţional a declarat joi că numirea lui Bolton este “necugetată”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor