Trump retrage SUA din OMS: "trebuie să avem răspunsuri"

Donald Trump (OLIVIER DOULIERY/AFP VIA GETTY IMAGES)
A.P.
30.05.2020

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că SUA îşi „încheie” relaţia cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după ce a acuzat agenţia Naţiunilor Unite de atitudine părtinitoare în favoarea Chinei.

După luni de zile în care a acuzat China că nu a reuşit să oprească răspândirea virusului Wuhan, şi OMS pentru că a transmis propaganda regimului comunist chinez, Trump a anunţat vineri că Statele Unite va rupe legăturile cu OMS.

„Deoarece nu au reuşit să facă reformele solicitate, foarte necesare, astăzi vom încheia relaţia noastră cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vom redirecţiona aceste fonduri către alte nevoi mondiale stringente de sănătate publică globală”, a declarat Trump la o conferinţă de presă din faţa Casei Albe.

SUA este cel mai mare finanţator pentru OMS, furnizând agenţiei ONU între 212 şi 513 milioane USD pe an, oferindu-i 453 milioane USD anul trecut, potrivit oficialilor administraţiei.

Trump a anunţat, pe 14 aprilie, că administraţia sa va bloca fondurile către OMS până la efectuarea unei investigaţii cu privire la gestionarea focarului COVID-19 apărut în Wuhan, China, la începutul acestui an.

Vineri, preşedintele a susţinut că „muşamalizarea, de către China, a virusului Wuhan, a permis bolii să se răspândească peste tot în lume, generând o pandemie globală care a costat peste 100.000 de vieţi americane”.

„China are control total asupra Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în ciuda faptului că a plătit doar 40 de milioane USD pe an”, a declarat Trump. „Lumea are nevoie de răspunsuri din partea Chinei cu privire la virus. Trebuie să avem transparenţă.”

Directorul general adjunct al OMS, Stewart Simonson, a declarat la începutul acestei săptămâni că retragerea SUA din agenţie ar fi „de neimaginat”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor