China blochează o şedinţă a Consiliului de securitate al ONU în problema Hong Kong
focus
alte articole
Misiunea diplomatică a SUA la ONU a dezvăluit, miercuri, că a solicitat o şedinţă a Consiliului de Securitate pentru a discuta despre impunerea aşa-zisei legi de "securitate naţională" asupra oraşului Hong Kong de către regimul comunist chinez, dar China, care este unul dintre membrii permanenţi ai Consiliului, a blocat întâlnirea.
China este unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului, împreună cu Statele Unite, Rusia, Franţa şi Regatul Unit.
Diplomaţii americani au comparat demersurile Chinei de a bloca o discuţie internaţională a legii cu „acoperirea şi gestionarea greşită a crizei COVID-19, încălcările constante ale angajamentelor sale internaţionale pentru drepturile omului şi comportamentul ilegal în Marea Chinei de Sud".
Ambasadorul Chinei la ONU, Zhang Jun, a confirmat că a blocat reuniunea propusă pe Twitter, declarând că Washingtonul este „creatorul de probleme al lumii”.
Potrivit postului France 24, pandemia virusului Wuhan a făcut imposibil ca şedinţele Consiliului de Securitate să se ţină în persoană, însă există un nou protocol pentru organizarea de întâlniri virtuale. Toţi cei 15 membri ai Consiliului trebuie să fie de acord să se întrunească pentru ca evenimentul să aibă loc, astfel încât veto-ul Chinei a fost suficient pentru a-i împiedica pe ceilalţi 14 membri să organizeze oficial o sesiune.
În mod normal, „o întâlnire poate fi contestată numai dacă un membru îi convinge pe alţi opt să se alăture protestului într-un vot procedural.”
Legea „securităţii naţionale” a regimului comunist pentru Hong Kong este concepută pentru a incrimina protestele care au avut loc din iunie 2019 în Hong Kong, cu excepţia unei scurte pauze cauzate de pandemia virusului Wuhan.