Moscova dublează numărul de decese legate de COVID-19 după scăderea credibilităţii statisticilor sale

Vladimir Putin (Getty Images)
A.P.
29.05.2020

Autorităţile medicale din Moscova au dublat numărul de decese provenite de pe urma infecţiei cu COVID-19, boala cauzată de virusul Wuhan, pentru aprilie, după ce neîncrederea în cifrele statistice oficiale ale Rusiei despre mortalitatea redusă în Rusia a început să genereze lipsă de credibilitate.

Departamentul de sănătate al oraşului a declarat, joi, că peste 1.753 de persoane au murit în aprilie, în plus, faţă de media din ultimii trei ani. Covid-19 a provocat direct 636 din aceste decese, a declarat Departamentul de Sănătate din Moscova într-un comunicat.

Potrivit MoscowTimes, a adăugat 756 pacienţi cu virus Wuhan care au murit din alte cauze, precum şi 169 de decese ale pacienţilor non-coronavirus ale căror autopsii au arătat că o cauză probabilă a decesului era COVID-19.

Cele 925 de decese suplimentare puse pe seama Covid-19 ar ridica numărul total de decese cauzate de virus în Moscova pentru luna aprilie la 1.561 (636 925), lăsând 192 de victime cu cauze neelucidate.

„Anchetăm toate cauzele posibile”, a spus departamentul de sănătate.

Departamentul de Sănătate din Moscova a subliniat că rata de deces actualizată între 1,4% şi 2,8%, în funcţie de metodologie, este mai mică decât la Londra şi New York.

Actualizarea urmează după săptămâni de întrebări în ceea ce priveşte rata relativ redusă a mortalităţii Covid-19 din Rusia, în ciuda faptului că ţara are cea mai rapidă creştere a infecţiilor din Europa.

Publicaţii occidentale majore s-au confruntat cu acuzaţii de răspândire de ştiri false după ce au raportat că decesele cauzate de coronavirus din Rusia ar putea fi cu 70% mai mari decât cele confirmate oficial.

Oficialii de la Moscova au apărat acurateţea datelor publicate, spunând că au exclus mai mult de 60% din decese din numărul oficial al victimelor pandemiei, deoarece cauzele morţii au fost altele decât COVID-19.

Rusia are cel de-al treilea cel mai mare număr de cazuri confirmate - 387.623. Moscova, un oraş de 12,7 milioane, are peste jumătate din cele 4.374 de decese din Rusia.

Departamentul de Sănătate din Moscova a declarat că numărul de decese de COVID-19 va creşte în luna mai.

Oficialii de la Moscova au declarat pentru BBC Rusia că se aşteaptă ca alte regiuni să îşi actualizeze numărul de decese cauzate de coronavirus, pe baza noii metodologii. În prezent, Rusia numără doar decesele pacienţilor pozitivi la virusul Wuhan doar dacă patologii spun că virusul a jucat un rol direct în deces.

Ministerul Sănătăţii din Rusia a anunţat miercuri că nu va mai include pacienţi cu coronavirus asimptomatici în statistica zilnică de noi infecţii şi decese.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor