Trump oferă Ucrainei "garanţii de securitate" concepute să eşueze
Administraţia Trump ar oferi, potrivit relatărilor, Ucrainei garanţii de securitate similare Articolului 5 al NATO — obligatorii din punct de vedere juridic şi aprobate de Congres. Un oficial american de rang înalt a declarat pentru Axios că administraţia doreşte să ofere Ucrainei „o garanţie de securitate care să nu fie un cec în alb, pe de o parte, dar care să fie suficient de puternică, pe de altă parte”.
Există însă o capcană. Potrivit Euromaidan Press, în cadrul planului de pace iniţial, în 28 de puncte, aceste garanţii ar fi considerate invalide dacă Ucraina lansează o rachetă asupra Moscovei sau Sankt Petersburgului „fără motiv”. Atât Rusia, cât şi SUA au învinovăţit în mod repetat Ucraina pentru un război pe care Rusia l-a început.
Cu alte cuvinte: aceste „garanţii” vin cu o clauză de ieşire concepută pentru garant, nu pentru cel garantat.
Ce spune, de fapt, Articolul 5
Potrivit NATO, Articolul 5 stipulează că un atac armat împotriva unui stat membru va fi considerat un atac împotriva tuturor membrilor, declanşând obligaţia fiecăruia de a veni în ajutorul celui atacat.
Alianţa subliniază însă că „acest ajutor poate sau nu să implice utilizarea forţei armate”. Fiecare stat membru îşi stabileşte acţiunile specifice în conformitate cu propriile procese constituţionale. Dacă Alianţa este ameninţată, fiecare stat membru îşi va evalua propriile nevoi de apărare înainte de a se angaja în sprijin militar pentru aliaţi.
Angajamentul de apărare colectivă al NATO nu este un declanşator automat al războiului. Este un angajament politic — care funcţionează doar dacă adversarii cred că va fi respectat.
NATO abia se poate apăra singură
După trei decenii de reduceri şi subfinanţare, statele membre europene depind în mod fundamental de sprijinul aliaţilor care — cu excepţia Statelor Unite — nu sunt capabili să vină în ajutorul lor.
Cifrele sunt grăitoare:
Începând cu 2024, statele membre NATO au acumulat un deficit colectiv de 433 de ani — fiecare an reprezentând un stat membru care nu şi-a respectat angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru apărare.
În timpul Războiului Rece, membrii europeni investeau în medie 3,5% din PIB în apărare. Astăzi, cheltuiesc doar 2,27%. Deşi toate acestea reprezintă o investiţie în securitatea europeană, nu toate fondurile sunt folosite pentru reconstruirea puterii militare a NATO. În schimb, o mare parte este investită în Ucraina. Din fericire.
Ţinta de 2% reprezintă ea însăşi doar 57% din ceea ce cheltuia Europa în anii 1980 pentru a menţine o descurajare credibilă.
Liderii europeni au convenit să crească cheltuielile la 5% din PIB. Membrii NATO au fost de acord să aloce cel puţin 3,5% pentru apărarea militară de bază şi până la 1,5% pentru securitate mai largă şi investiţii conexe — şi au reafirmat un sprijin puternic şi continuu pentru Ucraina (inclusiv includerea ajutorului eligibil pentru Ucraina în acest calcul al cheltuielilor) ca parte a angajamentelor lor de apărare colectivă, vizând un total de 5% din PIB până în 2035.
Aceasta reprezintă o recunoaştere a faptului că nivelurile actuale nu descurajează Rusia. Dar, aşa cum a subliniat preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda: „A existat o promisiune de a investi 2% acum 11 ani. Acum vorbim despre cheltuieli de 3%. În ciuda discuţiilor îndelungate, în ciuda planurilor frumoase, suntem încă sub pragul de 2%”.
Dacă descurajarea NATO ar funcţiona
Dacă descurajarea NATO ar funcţiona, războiul pe scară largă nu ar fi avut loc niciodată. Conceptul Strategic al NATO din 2010 promitea utilizarea mijloacelor politice şi militare pentru a pune capăt războaielor care ameninţă securitatea Alianţei. În schimb, Conceptul Strategic din 2022 a devenit un angajament de a face mai puţin.
Rusia nu ar duce un război hibrid împotriva statelor membre NATO. Mai important, Alianţa ar răspunde în consecinţă. Nu o face.
NATO nu s-ar pregăti pentru un posibil atac rusesc nici măcar până în 2030. Serviciile de informaţii germane avertizează că Rusia intenţionează să testeze angajamentul NATO privind apărarea colectivă. Unii analişti cred că agresiunea ar putea începe în termen de trei ani.
Când discută despre garanţii de securitate pentru Ucraina, Europa a indicat că poate furniza doar 25.000–30.000 de soldaţi ca forţă de descurajare — condiţionat de sprijin militar american.
Ajutorul militar extern pentru Ucraina a scăzut cu 43% în iulie şi august comparativ cu prima jumătate a anului, din cauza schimbărilor de politică ale SUA, a împărţirii inegale a poverii între donatorii europeni şi a constrângerilor fiscale.
Dacă Alianţa nu poate descuraja atacuri împotriva propriilor membri, de ce ar descuraja viitoare atacuri împotriva Ucrainei? Acesta este motivul pentru care ministrul ucrainean al Apărării a subliniat că cea mai rapidă cale de a consolida securitatea europeană este sprijinirea Ucrainei — care dispune de mai multe capacităţi militare critice pe care partenerii săi europeni nu le au.
Scuza integrată pentru a nu reacţiona
SUA a exclus explicit desfăşurarea de trupe de luptă pentru a se angaja direct împotriva Rusiei. În schimb, transmit semnalul că Europa trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru Ucraina şi pentru propria securitate.
O resetare a relaţiilor americano-ruse — inclusiv oportunităţile de afaceri pe care le-ar aduce o „pace” — pare a fi principalul obiectiv al administraţiei. Planul SUA seamănă mai mult cu un aranjament de afaceri decât cu un plan de pace. Având în vedere experienţa, administraţia Trump probabil nu ar avea nicio reţinere în a da vina pe Ucraina pentru orice reluare viitoare a ostilităţilor.
Aşa cum a declarat ministrul de Externe Andrii Sîbiha, la aniversarea Memorandumului de la Budapesta: „Având o experienţă atât de amară în trecut, Ucraina nu mai are încredere în promisiuni goale — avem încredere în forţa armatei noastre şi a armelor noastre.”
Problema de credibilitate a lui Trump
Preşedintele Trump a semănat îndoieli cu privire la respectarea angajamentelor SUA din Articolul 5 al NATO încă de la prima sa campanie prezidenţială, condiţionând protecţia americană de cereri politice precum creşterea cheltuielilor pentru apărare.
În martie 2025, le-a spus reporterilor: „Dacă nu plătesc, nu o să-i apăr. Nu, nu o să-i apăr.” Trei luni mai târziu, când a fost întrebat despre Articolul 5, a spus: „Depinde de definiţia ta. Există numeroase definiţii ale Articolului 5. Ştii asta, nu? Dar sunt angajat să fiu prietenul lor.”
Noua Strategie de Securitate Naţională face acest lucru explicit. Ea leagă cooperarea de parteneri aliniaţi ideologic şi, potrivit War on the Rocks, „ridică războaiele culturale la rangul de logică guvernantă pentru securitatea naţională”, folosind teste ideologice pentru a evalua aliaţii.
Kremlinul a salutat strategia, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov numind-o „în mare măsură consistentă cu viziunea noastră”.
Credibilitatea SUA a fost subminată şi mai mult de:
– nerespectarea Memorandumului de la Budapesta
– lipsa reciprocităţii faţă de sprijinul constant al Europei pentru operaţiunile militare conduse de SUA la nivel global
– ameninţările de anexare la adresa unor teritorii aliate
– un război comercial împotriva Europei exact în momentul în care aceasta se reînarmează urgent
– încetarea ajutorului militar pentru Ucraina
– sprijinul persistent pentru cererile Rusiei privind capitularea Ucrainei
Deficitul de încredere
Dezacordurile dintre Europa şi SUA devin din ce în ce mai vizibile. Presa a relatat despre o convorbire telefonică tensionată, miercuri, între Friedrich Merz, Emmanuel Macron, Keir Starmer şi Donald Trump. Trump a spus că au fost schimbate „cuvinte destul de dure”.
Potrivit The Guardian, aproape jumătate dintre europeni îl consideră pe preşedintele Trump „un inamic al Europei”. Într-un sondaj global realizat de Pew Research Center, 64% au spus că nu au încredere în Trump — comparativ cu 57% în cazul lui Putin. Aproximativ trei din patru sau mai mulţi respondenţi nu au încredere în Trump în Germania, Suedia, Franţa, Spania şi Olanda.
Dacă Europa nu mai are încredere în angajamentul SUA faţă de apărarea colectivă, de ce ar avea Ucraina încredere în „garanţiile de securitate” americane?
De ce ar avea cineva încredere într-o garanţie de securitate a SUA după ce Washingtonul s-a retras şi a încetat să ajute Ucraina să se apere în timpul acestui război pe scară largă? De ce am crede că va interveni data viitoare?
„Garanţiile de securitate” ale SUA vin fără securitate şi fără garanţii.
