Trump avertizează că va reacţiona "foarte puternic" dacă Beijing-ul interferează cu libertăţile din Hong Kong

Donald Trump (Nicholas KammAFP via Getty Images)
A.P.
21.05.2020

În cadrul unei conferinţe de presă ţinută joi la Washington, preşedintele american Donald Trump a răspuns întrebărilor despre decizia luată joi de regimul comunist chinez, de a adopta o nouă lege de „securitate naţională” pentru Hong Kong, de fapt o încercare de a elimina dizidenţa anti-comunistă din centrul financiar.

Trump a răspuns că, dacă se va întâmpla acest lucru, SUA vor răspunde cu o „reacţie foarte puternică”.

Joi, la Beijing a început unul dintre cele două mari congrese ale Partidului, care ar fi trebuit să aibă loc în luna martie şi care au fost amânate din cauza focarului de virus Wuhan.

Beijing-ul a anunţat intenţia de a introduce legislaţie care să submineze drepturile şi libertăţile locuitorilor din Hong Kong, garantate sub principiul "o ţară, două sisteme" care ar fi trebuit să respecte 50 de ani de la revenirea oraşului la China.

Anul trecut, liderul comunist Xi Jinping a avertizat într-un discurs că orice putere străină care va interveni în relaţia Chinei cu Hong Kong şi Taiwan se va confrunta cu consecinţe grave.

Cu câteva ore în urmă, gigantul tehnologic chinez Baidu a devenit prima companie chineză majoră care şi-a eliminat listarea pe o bursă americană (a fost listată la Nasdaq) drept represalii împotriva unui proiect de lege adoptat de Senatul american, care ar impune companiilor chineze să se supună aceloraşi condiţii de audit ca cele pentru companiile americane.

Până în prezent, companiile chineze erau supuse unor relaxări de audit, motivul oficial invocat de regimul comunist de la Beijing fiind acela că declaraţiile financiare ale companiilor chineze sunt secrete de stat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor