Trăşculescu le-a transmis, din arest, o scrisoare alegătorilor săi
alte articole
Fostul deputat de Vrancea Alin Trăşculescu, care candidează pentru un nou mandat în Parlament, le-a transmis o scrisoare alegătorilor în care le cere părerea dacă ar trebui să meargă mai departe cu cariera sa în politică sau nu. Documentul a fost redactat în arestul Poliţiei, unde se află parlamentarul acuzat pentru fapte de corupţie.
Scrisoarea poate fi citită pe site-ul său, unde Trăşculescu a precizat că aşteaptă răspunsul din partea electoratului pe 9 decembrie, în ziua alegerilor.
"Scriu aceste rânduri pentru că mă aflu în cel mai greu moment din viaţa mea. Şi mă întorc către dumneavoastră, cei care acum patru ani aţi hotărât să trimiteţi un tânăr vrâncean în Parlamentul ţării. Pentru că mă întreb şi vă întreb: este voia Domnului să merg mai departe cu politica sau, dimpotrivă, trebuie să mă retrag? Şi, pentru că Domnul lucrează prin oameni, voi afla pe 9 decembrie care-i este voia. Adversarii mei politici se bucură că m-au eliminat din cursa electorală, dar singurii care mă puteţi elimina cu adevărat sunteţi dumneavoastră. Scriu aceste rânduri şi pentru că vă sunt dator. Mi-aţi dat încrederea dumneavoastră şi în toţi aceşti ani am făcut cum am ştiut eu mai bine să-i ajut pe vrânceni, dar mai ales pe voi, cei din Colegiul 5. Şi, cu ajutorul Domnului şi al oamenilor, am ajutat şcoli, grădiniţe, biserici şi am contribuit la repararea unor drumuri dezastruoase, precum cel dintre Suraia şi Focşani. Sigur că am şi nemulţumirea că nu am reuşit să duc la capăt şi multe alte proiecte abia începute", se arată în scrisoarea lui Trăşculescu.
Deputatul a adresat un mesaj şi familiei sale: "Copiii mei n-au greşit cu nimic să moştenească un nume pătat de cei care m-au eliminat, pe motive politice, pentru că le stăteam în gât".
Trăşculescu le-a mulţumit alegătorilor pentru "încredere, speranţă şi mai ales puterea de a merge mai departe" şi le-a cerut iertare: "Să mă iertaţi dacă v-am greşit. Cred că adevărul şi dreptatea vor izbândi până la urmă. Aceasta este credinţa şi nădejdea mea. Datorită acestei credinţe am curajul să vă privesc în ochi şi să spun că sunt nevinovat. Pentru ca dumneavoastră sunteţi singurii mei judecători, care veţi hotărî ce voi face după ce îmi voi dovedi nevinovăţia: fie voi continuă să-i slujesc pe vrânceni aşa cum am mai făcut-o şi chiar mai bine, fie mă voi mulţumi să am grijă doar de familia mea şi îmi voi continua viaţa profesională".
Fostul deputat Alin Trăşculescu a fost închis pe 29 noiembrie, fiind acuzat de fapte de corupţie. El ar fi pretins 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă autorităţile vrâncene să atribuie contracte de investiţii unor societăţi.