Alin Trăşculescu a ajuns la Tribunalul Bucureşti pentru judecarea propunerii de arestare preventivă
alte articole
Fostul deputat PDL Alin Trăşculescu a ajuns, luni, la Tribunalul Bucureşti pentru judecarea propunerii procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi instigare la spălare de bani.
Propunerea procurorilor trebuia să fie judecată la 22 noiembrie, dar magistratul din cadrul Tribunalul Bucureşti desemnat cu soluţionarea cauzei a constatat că fostul deputat nu este prezent şi ca acesta nu trebuia citat în Bucureşti, ci în Vrancea, unde este domiciliat. Din această cauză a fost amânată judecarea propunerii de arestare pentru 26 noiembrie.
Procurori DNA au transmis la 22 noiembrie Tribunalului Bucureşti solicitarea de arestare preventivă a lui Alin Trăşculescu, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani, cunoscând că aceştia provin din trafic de influenţă. Propunerea de arestare preventivă a fost formulată după ce la data de 20 noiembrie acesta a anunţat că demisionează din funcţia de deputat. Totodată, procurorii au extins cercetările în cazul fostului deputat şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, noile acuzaţii fiindu-i aduse la cunoştinţă la 22 noiembrie.
Alin Trăşculescu a fost reţinut din 11 noiembrie până în 12 noiembrie, când a fost eliberat din arestul Poliţiei Capitalei după ce a expirat ordonanţa de reţinere emisă pe numele lui. La 13 noiembrie, DNA a solicitat Camerei Deputaţilor, prin intermediul Ministerul Justiţiei, să avizeze cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului. La 16 noiembrie, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat cererea DNA. În 20 noiembrie, Alin Trăşculescu a anunţat că demisionează după ce în plen a fost prezentată cererea ministrului Justiţiei şi raportul Comisiei Juridice.
Activitatea infracţională
Marian Valeriu Calotă, complicele lui Alin Trăşculescu, asociat şi administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, a fost reţinut de procurorii DNA după ce a fost prins în flagrant când lua 50.000 de lei, bani pe care urma sa îi dea fostului deputat.
Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, Alin Trăşculescu, în calitate de deputat şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Vrancea, ar fi pretins de la martorul denunţător Mircea Alexandru Vintilescu, cu complicitatea lui Marian Valeriu Calotă, iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior ar fi fost majorată la 150.000 de euro, din care ar fi primit, cu ajutorul lui Marian Calotă, suma de 364.000 de lei, în patru tranşe - de 30.000 de lei, 124.000 de lei, 100.000 de lei şi de 200.000 de lei. Ulterior, Alin Trăşculescu ar fi cerut încă 1,1 milioane de lei, bani pe care ar fi urmat să îi primească în două tranşe, de 50.000 de lei şi, respectiv, de 1.050.000 de lei.
În documentul trimis Parlamentului, anchetatorii au susţinut că "pentru obţinerea acestor foloase, Trăşculescu Alin Silviu ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor SC Vega 93 SRL, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu SC Aquaform SRL, administrată de martorul denunţător Vintilescu Mircea Alexandru".
La data de 6 noiembrie, Alin Trăşculescu l-ar fi determinat pe Marian Calotă să falsifice un contract între SC Aquaform SRL şi firma lui Calotă SC Maryna Exclusiv SRL, care a fost antedatat pentru a putea fi utilizat în scopul efectuării plăţii şi a justificării în evidenţele contabile ale celor două societăţi.
Investigatorii au mai stabilit că, în perioada august - noiembrie, Marian Valeriu Calotă, l-ar fi constrâns prin ameninţare pe Mircea Vintilescu să dea sumele de bani cerute de fostul deputat în schimbul intervenţiilor promise de acesta. Conform anchetatorilor, Alin Trăşculescu şi Marian Calotă s-ar fi întâlnit la 10 noiembrie, în municipiul Focşani, cu martorul denunţător Vintilescu pentru a primi suma de 50.000 de lei, adică prima tranşă din cei 1,1 milioane de lei ceruţi. Alin Trăşculescu i-ar fi pretins lui Vintilescu să îi dea banii lui Calotă, care ulterior trebuiau să ajungă la el.
Marian Calotă a fost prins de oamenii legii în flagrant delict, la data de 10 noiembrie, în jurul orei 20:40, după ce a primit banii de la Vintilescu. După aproximativ 20 de minute, maşina în care se afla Alin Trăşculescu a fost oprită pe strada Independenţei din Focşani, pentru percheziţie corporală, fiind de asemenea percheziţionat şi autoturismul acestuia.
Procurorii au susţinut că deputatul i-a cerut lui Vintilescu 200.000 de euro chiar în Parlament, într-o sală a grupului PDL şi i-a explicat denunţătorului său că bate la uşă campania electorală şi că are nevoie de aceşti bani, percepţia denunţătorului fiind aceea că această sumă reprezenta o plată pe care deputatul o cerea în schimbul traficării influenţei sale.
Anchetatorii au prezentat în referatul trimis Parlamentului şi transcrieri ale unor înregistrări audio-video dintre Marian Calotă şi Vintilescu din care rezultă că îl ameninţa pe Vintilescu să dea sumele de bani cerute de Trăşculescu şi chiar ar fi trimis acasă la acesta recuperatori.
La 6 noiembrie, în cadrul unei întâlniri dintre cei trei, Alin Trăşculescu îi explică lui Vintilescu că întreaga afacere de care a beneficiat firma sa, SC Aquaform SRL, prin proiectul PNDI, este meritul său exclusiv. Fostul deputat a revenit asupra necesităţii sumelor de bani pretinse pentru finanţarea campaniei sale electorale, spunând: "În momentul acesta eu mă duc, că am treabă ... trebuie să mai ies deputat şi ies, indiferent ce se întâmplă, dar acum am nevoie de ajutor. Important e că aţi încasat. Nu mă duceţi cu mănuşi! Că nu sunt fraier!".
"M-am bătut pentru judeţ, nu pentru voi neapărat, pentru judeţul meu şi să aduc nişte fonduri acolo. Că aţi fost principalii beneficiari, e partea a doua", a adăugat Alin Trăşculescu.
Anchetatorii au precizat că, la începutul întâlnirii, Alin Trăşculescu le-a cerut lui Vintilescu şi lui Marian Calotă, ca măsură de precauţie, să ascundă telefoanele mobile sub picior.