Transelectrica, sabotată sub ochii Guvernului. Nota de plată: Milioane de euro. Ce a descoperit Corpul de Control?

Un raport recent al Corpului de Control al Prim-ministrului, publicat de Guvernul Bolojan, scoate la iveală un mecanism elaborat de „sabotare” a gigantului energetic Transelectrica. Reţeta: clauze „de aur” introduse în contracte peste limitele legale, acţiuni juridice eronate tardive şi un Secretariat General al Guvernului care a binecuvântat totul, deşi trebuia să păzească interesele statului, scrie Economedia.
Pe scurt, foştii şefi, care conduceau compania în anul 2021, au fost revocaţi înainte să li se încheie mandatul. Au dat compania în judecată la Viena şi au câştigat.
Astfel, ei au primit despăgubiri în valoare de milioane de euro. În 2024 doar Transelectrica a plătit peste 30 de milioane de lei salarii şi bonusuri câştigate în instanţă de către foştii şefi concediaţi ilegal.
Cea mai gravă constatare a raportului Corpului de Control vizează modul în care Secretariatul General al Guvernului (SGG) a acceptat introducerea în contractele de mandat a unor clauze care trimiteau orice litigiu la Centrul de Arbitraj de la Viena (VIAC).
Deşi legea guvernantei corporative şi actul constitutiv al Transelectrica nu permiteau acest lucru, Secretariatul General al Guvernului (SGG), sub semnătura reprezentanţilor săi, a acceptat aceste clauze.
Rezultatul? Statul român a pierdut proces după proces la Viena, fiind obligat să plătească despăgubiri colosale pentru revocări de mandate. Pe terenul neutru, clauzele contractuale făcute cu dedicaţie au cântărit mai mult decât legislaţia naţională a guvernanţei corporative.
Articolul integral poate fi citit aici.