"Cu cât eşti mai expirat, cu atât eşti mai constituţional" - Critici dure la adresa Renatei Weber, după ce a atacat OUG privind SAFE

Renate Weber (Epoch Times România)
Liliana Alexe
13.05.2026
Renate Weber (Epoch Times România)
Liliana Alexe
13.05.2026

Analistul politic Cristian Preda a criticat, miercuri, demersul Renatei Weber care, deşi i-a expirat mandatul de Avocat al Poporului încă din 2024, a atacat în această calitate la Curtea Constituţională (CCR) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care vizează şi investiţiile pentru înzestrarea armatei prin Programul SAFE

„Renate Weber a atacat la CCR ordonanţa guvernului referitoare la SAFE. Ea reclamă întârzierea cu care a venit avizul de la Consiliul legislativ pentru respectiva OUG. Mandatul guvernului expirase de două zile când Bolojan a luat act de respectivul act emis de Florin Iordache. În schimb, Weber nu are nicio problemă cu faptul că mandatul ei de Avocată a Poporului s-a încheiat acum aproape 2 ani. Cu cât eşti mai expirat, cu atât eşti mai constituţional”, a scris analistul pe Facebook.

Ţinută în funcţia de Avocat al Poporului de PSD şi după expirarea mandatului în 2024, Renate Weber a invocat în sesizarea făcută la CCR „încălcarea obligaţiei constituţionale de solicitare a avizului Consiliului Legislativ şi nerespectarea interdicţiei constituţionale privind emiterea ordonanţelor de către un Guvern demis”.

De asemenea, ea acuză „nerespectarea ordinii de sesizare a camerelor prevăzută de art. 75 din legea fundamentală”.

„Încălcarea interdicţiei de adoptare a ordonanţelor de urgenţă care produc efecte negative asupra exerciţiului unor drepturi şi libertăţi”, este un alt argument cuprins în document. Potrivit acestuia, ordonanţa „instituie mecanisme de trecere silită în proprietatea publică a statului atât a bunurilor mobile, cât şi a celor imobile, prin introducerea acestora în 'coridorul de expropiere'”, „introduce mecanisme prin care activele funcţionale pot trece în proprietatea privată a statului, afectând în mod direct dreptul de proprietate al persoanelor juridice declarate de interes strategic prin hotărâre a Guvernului, inclusiv al celor aflate în faliment, cu consecinţe directe asupra creanţelor creditorilor”.

În sesizare se menţionează că orice restrângere a exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale poate fi instituită exclusiv prin lege adoptată de Parlament.

Renate Weber anunţase încă de luni că va face această sesizare. Este vorba despre Ordonanţa de Urgenţă nr. 38/2026, care vizează programele SAFE şi PNRR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos