Traian Igaş: Ponta şi Antonescu au reuşit să ne închidă toate uşile spre Europa

Senatorul Traian Igaş a afirmat vineri că una dintre multiplele greşeli pe care trebuie să şi le asume premierului Victor Ponta şi preşedintele interimar Crin Antonescu este recenta decizie a Germaniei de a nu mai sprijini România la aderarea în spaţiul Schenghen, relevă un comunicat de presă emis de PDL.
Senatorul democrat-liberal, Traian Igaş. (Epoch Times România)
Ana Petrescu
03.08.2012

Senatorul Traian Igaş a afirmat vineri că una dintre multiplele greşeli pe care trebuie să şi le asume premierului Victor Ponta şi preşedintele interimar Crin Antonescu este recenta decizie a Germaniei de a nu mai sprijini România la aderarea în spaţiul Schenghen, se arată într-un comunicat de presă emis de PDL.

“Aderarea României la Schengen este imposibilă în acest moment după cum ne spune ministrul german de Interne Hans-Peter Friedrich. Ponta şi Antonescu sunt responsabili pentru decizia de neaderare, nici măcar parţială aşa cum era stabilit până să vină Guvernul Ponta. Cei doi au reuşit să ne închidă toate uşile înspre Europa”, a declarat fostul ministru de Interne.

De asemenea, Igaş a precizat că suportul Germaniei în procesul de aderare al României în spaţiul Schengen ar fi fost sigur, dacă raportul pe justiţie ar fi fost pozitiv.

“În calitate de ministru de interne am avut numeroase întâlniri bilaterale cu domnul Friedrich, iar sprijinul Germaniei era asigurat dacă acest raport pe justiţie ar fi fost pozitiv. Acest guvern acumulează greşeli pe bandă rulantă şi nu învaţă nimic din ele. Ministrul de externe, Andrei Marga, declara recent că se va deplasa la Bruxelles pentru a afla “opinia cea mai nouă a Germaniei”. Germania nu mai aşteaptă deplasările tardive ale oficialilor români la Bruxelles şi ne anunţă prin ministrul lor de interne că deschiderea frontierelor pentru România şi Bulgaria este imposibilă la acest moment. Cel mai bine ar fi să munciţi în ţară, pentru a ne redresa din punct de vedere al respectării statului de drept, unul dintre punctele negative ale ultimului raport MCV. Din păcate politica incoerentă a celor doi, Ponta şi Antonescu, ne-a adus în această situaţie, iar românii sunt cei afectaţi, să nu mai vorbim de partea economică pentru că firmelor de transport le sunt blocate autocarele, tirurile la nişte cozi interminabile la vămile Giurgiu, Nădlac, Borş”, a conchis senatorul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor