Igaş (PDL): Acţiunile Guvernului Ponta duc la decredibilizarea României în Europa
Vicepreşedintele PDL Constantin Traian Igaş consideră că ultimele acţiuni ale Guvernului Ponta duc la decredibilizarea României în spaţiul european.
"Foarte mulţi oficiali europeni îşi pun diferite semne de întrebare cu privire la statul de drept din România şi modul în care vor funcţiona de aici încolo unele instituţii democratice, instituţii pe care USL vrea să le subjuge în totalitate, în interesul personal al celor care conduc astăzi România", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Constantin Traian Igaş.
El a afirmat că are semnale de la nivel european conform cărora "mulţi îşi pun deja întrebarea dacă România, în aceste condiţii, merită să mai adere la Spaţiul Schengen sau nu".
"Ar fi un lucru grav dacă în urma acestor măsuri pe care Guvernul Ponta le ia în momentul de faţă, aderarea României la Spaţiul Schengen să fie amânată pentru o dată ulterioară. Trag un semnal de alarmă pe această cale, adresându-mă tuturor celor din interiorul USL care mai au o minimă responsabilitate, cerându-le să pună stop acestui joc lipsit de substanţă şi lipsit de democraţie", a arătat vicepreşedintele PDL.