Traian Băsescu vrea 300 de parlamentari
alte articole
Fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa că Senatul va da undă verde proiectului de lege al PMP, prin care Parlamentul ar urma sa fie format din 100 de senatori şi 200 de deputaţi.
"Anul trecut, Partidul Mişcarea Populară a depus o iniţiativă legislativă prin care Parlamentul României ar urma sa fie format din 300 parlamentari, adică, 100 senatori şi 200 deputaţi. Astăzi, este posibil ca în Plenul Senatului, prima cameră sesizată, acest proiect de lege să fie supus la vot. Este adevărat, Comisia Juridică a întocmit un raport de respingere.
Şi, totuşi, îndrăznesc să sper că prin votul lor, senatorii vor face primul pas pentru respectarea referendumului din 2009, dând astfel semnalul că Senatul transpune în lege voinţa poporului suveran (art.2, alin.1 din Constituţia României).
Sau poate va fi din nou un vot consolidat USL? Ar putea fi un mesaj de respect pentru români sau unul de dispreţ. Senatorii decid", a scris Traian Băsescu pe reţeaua de socializare.