Traian Băsescu şi Gabriela Firea au început medierea

Parchetul General va suspenda cercetările în dosarul în care Traian Băsescu se judecă cu senatoarea PSD Gabriela Firea după ce fostul şef de stat a decis să apeleze la un mediator.
Traian Băsescu la Congresul PMP. 24 octombrie 2015 (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
13.11.2015

Avocatul Gabrielei Firea, Lucian Bolcaş, a declarat vineri, pentru Agerpres, că Traian Băsescu este cel care a cerut medierea, iar Gabriela Firea a acceptat prin semnarea unui contract în acest sens, urmând ca cei doi să aibă consultări separat cu un mediator în perioada următoare.

"Fiecare parte îşi va expune poziţia. Nu e vorba de împăcare, ci o modalitate de stingere a conflictului. Am trimis contractul de mediere la Parchetul General şi probabil procurorii vor suspenda cercetările", a precizat Lucian Bolcaş.

La rândul său, Gabriela Firea a anunţat, în cadrul unui comunicat de presă, că a semnat contractul de mediere în litigiul pe care îl are cu Traian Băsescu, "aceasta fiind o procedură preliminară trimiterii dosarului în instanţă, care, în curând, va deveni obligatorie prin lege."

"Acceptarea medierii nu înseamnă nicidecum o împăcare, ci doar posibilitatea de a ajunge la o formulă de stingere a litigiului permisă de lege", a afirmat Gabriela Firea, adăugând că principalul său obiectiv în această acţiune este ca fostul preşedinte să admită că a greşit atunci când i-a atacat familia şi a denigrat-o "în mod direct şi repetat", atât personal, "cât mai ales în calitate de senator al României, ceea ce aduce atingere gravă relaţiei fireşti, constituţionale, dintre preşedintele în exerciţiu şi Parlamentul ţării sale".

"Dacă tot se vorbeşte în aceste zile de schimbarea de atitudine a clasei politice, cred că este un bun prilej pentru dl. Băsescu să-şi recunoască greşelile, pentru că oamenii aşteaptă de la politicieni să construiască, nu să dărâme, iar dezbaterile să fie bazate pe idei şi argumente, nu pe atacuri la persoană.

În cazul în care fostul preşedinte nu agreează această abordare, deşi el a fost cel care a propus medierea, dosarul îşi va urma cursul în instanţă şi, la un moment dat, vom vedea care va fi deznodământul", a subliniat Gabriela Firea.

În aprilie 2014, Gabriela Firea l-a acuzat pe Traian Băsescu, la momentul respectiv preşedinte în exerciţiul funcţiunii, că a urmărit, prin ameninţări şi şantaj, să o determine să nu îşi mai continue activitatea în Comisia Nana, care investiga modul în care fiica preşedintelui, Ioana, şi-a cumpărat teren în judeţul Călăraşi.

"Doamna cunoscătoare, doamna căsătorită tot cu un comandant, cu primarul de la Voluntari, mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", sunt declaraţiile făcute de Traian Băsescu, după ce Firea a acuzat că firma care i-a vândut Ioanei Băsescu cele aproximativ 300 de hectare de pământ la Nana ar fi fost inactivă la momentul tranzacţiei.

Procurorii au dispus la momentul respectiv suspendarea anchetei în dosarul Firea, pe motiv că preşedintele se bucură de imunitate. Amintim că iniţial, acuzaţiile aduse fostului şef al statului erau de şantaj, la începutul lunii octombrie procurorii au schimbat încadrarea juridică în ameninţare, infracţiune care se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la un an.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor