Tragedia de la Colectiv. Claudiu Petre şi Adrian Rugină, decoraţi post-mortem de Iohannis

Claudiu Petre şi Adrian Rugină şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Colectiv încercând să-i salveze pe cei rămaşi în club.
Andrei Pricopie
03.11.2015

alte articole

Klaus Iohannis, 14 mai 2015 (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Andrei Pricopie
03.11.2015

Preşedintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler lui Claudiu Petre şi lui Adrian Rugină, în semn de apreciere pentru curajul, altruismul şi dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul "Colectiv" din Bucureşti, încercând să salveze mai multe vieţi cu preţul sacrificiului suprem.

După anunţul de luni al Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a revenit cu un mesaj pe contul său de Facebook în care şi-a explicat mai bine gestul.

"Pentru dârzenia şi dăruirea lor, am decis să-i decorez post-mortem pe salvatorii Adrian Rugină şi Claudiu Petre. În clipele grele, de profundă suferinţă, ei au dat dovadă de un curaj extrem. Cu preţul propriei vieţi, au salvat alţi oameni din tragedia de vineri seară. A pune mai presus de sine dragostea de semeni este semnul unei virtuţi supreme, despre care învăţăm cu toţii.

Ei au dovedit însă că a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi nu este o doar o vorbă. Timpul lor nu s-a încheiat pentru că eroii nu pier niciodată! Dumnezeu să-i odihnească!", a declarat Iohannis.

Vineri seară, la clubul Colectiv din Capitală a avut loc un incendiu devastator care a marcat un moment trist în istoria României. În urma incidentului şi-au pierdut viaţa, până acum, 32 de persoane şi alte 135 se află internate în spitalele din Capitală, multe în stare gravă.

Din păcate, numărul deceselor va creşte semnificativ în următoarea perioadă, existând posibilitatea ca acesta să se dubleze, a anunţat, duminică, grupul de lucru convocat de premierul Victor Ponta la Palatul Victoria.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor