Tragedia continuă. Bilanţul negru al incendiului de la Colectiv ajunge la 57 de morţi

Incendiul din Clubul Colectiv continuă să secere vieţi. O altă tânără a încetat din viaţă la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
Comemorarea celor arşi de vii în Clubul Colectiv, 31 octombrie 2015, Bucureşti. (DANIEL MIHAILESCU/AFP/Getty Images)
Andrei Pricopie
19.11.2015

Încă o victimă a incendiului din Clubul Colectiv şi-a pierdut viaţa în cursul zilei de joi, bilanţul tragediei ridicându-se, în acest moment, la 57 de persoane.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 37 de ani, care se afla în stare foarte gravă având arsuri pe 40% din suprafaţa corpului. Aceasta fusese transferată cu o zi în urmă de la Spitalul "Sf. Ioan" la Spitalul de Arşi, însă nu a putut fi salvată de medici.

Reamintim că în noaptea de 30 octombrie, la Clubul Colectiv din Bucureşti a izbucnit un incendiu care a curmat viaţa a 27 de persoane, alte peste 160 ajungând în spitalele Capitalei, cu arsuri pe suprafeţe mari din corp şi intoxicaţi cu fum. De la momentul tragediei şi până acum alte 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în spitale din România şi străinătate.

În prezent, în spitalele din Capitală mai sunt internate 44 de persoane rănite în incendiul din Colectiv, din care 11 în stare critică. Alte 30 de victime sunt internate în unităţi medicale din afara ţării.

Mai amintim că tragedia din Colectiv a declanşat cele mai ample proteste stradale de la Revoluţia din 89 încoace, proteste ce au dus la căderea guvernului Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor