“Trădători în fiecare familie” - Ungaria va dezvălui identitatea informatorilor din perioada comunistă

Noul guvern al Ungariei va dezvălui miercuri numele a zeci de mii de informatori ai statului din perioada comunistă, într-o încercare de a face faţă trecutului şi de a restabili încrederea publicului.

Între 1945 şi 1989, serviciile de securitate ale statului comunist maghiar s-au bazat pe o reţea extinsă de informatori pentru a monitoriza societatea şi a reprima disidenţa. Unii au fost şantajaţi sau constrânşi să-şi denunţe vecinii, prietenii, colegii şi chiar membrii familiei; alţii au fost recrutaţi prin promisiuni de diverse avantaje, potrivit The Guardian.

Timp de decenii, amploarea acestei reţele a fost ascunsă de ochii publicului. “Dosarele agenţilor:, păstrate în subsolul Arhivelor Istorice ale serviciilor de securitate ale statului, au rămas în mare parte inaccesibile publicului, în ciuda apelurilor repetate şi a scurgerilor parţiale de informaţii.

În timpul campaniei sale electorale dinaintea alegerilor parlamentare din aprilie din Ungaria, Peter Magyar a promis că va face publice dosarele securităţii de stat, o promisiune pe care pare hotărât să o îndeplinească acum că se află la putere.

În septembrie, guvernul lui Magyar a adoptat o lege care deschide calea către publicarea dosarelor, o măsură susţinută de peste două treimi din populaţia ţării, potrivit sondajelor. Publicarea era programată iniţial pentru aniversarea revoluţiei antisovietice din 1956, dar a fost amânată pentru 4 noiembrie.

“O societate democratică are dreptul să-şi cunoască trecutul”, a scris pe Facebook Zoltan Tarr, ministrul Relaţiilor Sociale şi al Culturii.

Anterior, accesul la rapoartele privind informatorii era limitat la cercetători şi la rudele victimelor. Cu noua bază de date online, care permite efectuarea de căutări, fostul serviciu de stat al Ungariei va deveni cel mai transparent din fostul bloc estic, afirmă cercetătorii.

“Deschidem larg o uşă care fusese lăsată întredeschisă”, a declarat Istvan Papp, istoric şi şef al departamentului academic al arhivelor. “În calitate de istoric, sunt de acord cu publicarea dosarelor. Dar, la nivel personal, îmi pare rău pentru cei care se vor confrunta pentru prima dată cu istoria familiei lor”.

Din cele 50.000–60.000 de persoane ale căror nume apar în dosare, istoricii estimează că 10% sunt încă în viaţă astăzi.

Timp de trei decenii, fostul bloc estic a fost divizat cu privire la modul şi momentul publicării dosarelor agenţilor. În Germania de Est, Bundestagul a deschis dosarele serviciului de securitate Stasi în 1992. În Republica Cehă, acestea au fost deschise publicului în 2003. Cel mai recent, Letonia a publicat dosarele informatorilor în 2018.

Miklos Kiss, un supravieţuitor al unui lagăr de muncă forţată din Ungaria şi preşedinte al unei asociaţii a victimelor, ar fi preferat ca Ungaria să fi urmat exemplul Germaniei şi să fi făcut publice dosarele mai devreme.

“Dacă s-ar fi întâmplat asta, totul ar fi fost rezolvat şi uitat până acum. Oamenii vor afla că au existat trădători în fiecare familie, în fiecare cartier şi pe fiecare stradă”, a adăugat el. “Dar ce ar trebui să facem cu asta acum?”

Aşezate una lângă alta, documentele s-ar întinde pe o distanţă de 4,8 km, suficient cât să contureze perimetrul parcului Hyde Park din Londra. Chiar şi aşa, colecţia este mică în comparaţie cu cea a serviciilor secrete poloneze sau române, a spus Papp. În Ungaria, multe dosare au fost distruse în timpul revoltei antisovietice din 1956; altele au dispărut în timpul tranziţiei din 1989, un proces gradual, în mare parte paşnic, care le-a dat autorităţilor timp să scape de materialele incriminatoare.

Multe dintre dosare vor fi incomplete, din cauza că motivaţia agentului sau amploarea raportărilor vor rămâne necunoscute. Dintre cele 60.000 de persoane menţionate în dosare, arhivele conţin dosare detaliate, verificări ale antecedentelor şi declaraţii pentru doar 9.000 de persoane. Acestea vor fi făcute publice în februarie, după ce informaţiile personale, inclusiv detalii privind starea de sănătate, dependenţele şi sexualitatea, precum şi informaţiile despre victime, vor fi fost cenzurate în conformitate cu legile privind confidenţialitatea.

Alexander Faludy, jurnalist independent şi preot anglican, a citit dosarele referitoare la familia sa în urmă cu aproape două decenii. Bunicul său, Gyorgy Faludy, a petrecut mai mult de trei ani într-un lagăr de muncă din Ungaria pe baza unor acuzaţii fabricate, iar mai târziu, în timpul exilului, a scris cartea “Zilele mele fericite în iad”.

Un raport din dosare, redactat de o femeie maghiară care locuia la Londra şi care s-a împrietenit cu bunica lui Faludy pe când aceasta era pe moarte din cauza cancerului, l-a înfuriat în mod deosebit. “Dar apoi m-am uitat la detaliile informatoarei. În dosarul ei era o parte cu adevărat sinistră, cu numele rudelor care locuiau în Ungaria, inclusiv detalii despre părinţii ei în vârstă. Dintr-odată, furia mi s-a risipit. Pur si simplu mi-a fost foarte milă de ea”, a spus Faludy.

“Exilul a fost foarte dureros pentru familia mea, dar ne-a oferit şi anumite «luxuri» morale. Şi asta mă face să ezit să judec oamenii pentru ceea ce au făcut dacă au fost nevoiţi să rămână în Ungaria”, a adăugat el.

Identitatea agenţilor serviciilor secrete i-a fascinat de mult timp pe maghiari. Începând cu anii 2000, au apărut mai multe liste parţiale, în care erau menţionaţi politicieni şi artişti de seamă. Mulţi dintre ei au negat implicarea, dar simplele acuzaţii au fost suficiente pentru a arunca guvernele în crize politice.

Până în prezent, puţini foşti agenţi au vorbit public despre experienţele lor, iar subiectul rămâne un tabu.

În iulie, Szemlélek, o revistă online independentă şi religioasă, a publicat un apel adresat foştilor agenţi să se facă cunoscuţi. Personalităţile religioase erau o ţintă cunoscută a serviciilor de stat şi erau adesea şantajate pentru a furniza informaţii despre congregaţia lor. Conform unor estimări, 7-10% dintre aceştia au cooperat cu statul.

Până acum, nimeni nu s-a oferit voluntar să-şi spună povestea. “Cred că mulţi oameni consideră că nu prea au ce spune”, a declarat pentru The Guardian redactorul-şef al publicaţiei, Szilard Szőnyi. “Sau cred că povestea lor este atât de complexă încât nu pot, nu vor sau nu sunt pregătiţi să o spună”.

Domokos Szokolay, istoric, şi-a exprimat speranţa că, de data aceasta, “publicarea listei nu se va transforma într-o umilire publică, ci că oamenii vor înţelege că acestea sunt probleme complexe”. Tatăl său, Zoltan Szokolay, poet şi politician, a fost demascat ca informator într-o listă neoficială publicată în 2005.

Szokolay nu a apucat încă să citească toate rapoartele referitoare la tatăl său, care a decedat în 2020. Vorbind deschis despre trauma transgeneraţională, el speră să-i liniştească pe cei care descoperă că persoanele dragi lor au fost agenţi, asigurându-i că nu sunt singuri, şi să-i încurajeze să iniţieze discuţii despre ceea ce află.

“Există atât de multe secrete de familie sau traume despre care putem vorbi deja: dacă părintele cuiva este alcoolic sau dependent de jocuri de noroc. Dar oamenii se tem că vor fi judecaţi pe baza dosarelor de agent”, a spus el. “Ştiu că confruntarea cu istoria familiei poate fi înfricoşătoare sau chiar dureroasă. Dar este întotdeauna mai bine să afli adevărul”.