TPI urmăreşte eliberarea echipei juridice închise în Libia

Tribunalul Penal Internaţional (TPI) îndeamnă rebelii libieni să îi elibereze pe cei patru membri ai personalului său, care au fost reţinuţi la sfârşitul săptămânii trecute.
Alex Johnston
12.06.2012

Tribunalul Penal Internaţional (TPI) îndeamnă rebelii libieni să îi elibereze pe cei patru membri ai personalului său, care au fost reţinuţi la sfârşitul săptămânii trecute.

"Suntem foarte îngrijoraţi de siguranţa personalului nostru în lipsa oricărui contact cu ei. Aceşti patru funcţionari internaţionali se bucură de imunitate atunci când sunt într-o misiune oficială a TPI", susţine o declaraţie a Tribunalului de la Haga, emisă sâmbătă.

Unul dintre membrii personalului TPI, avocata australiană Melinda Taylor, a fost acuzată de spionaj.

Taylor şi ceilalţi trei făceau parte dintr-o echipă juridică ce a fost trimisă înainte de începerea acţiunii în justiţie împotriva lui Saif al-Islam Gaddafi, fiul fostului dictator Moammar Gaddafi. Saif Gaddafi se confruntă cu acuzaţii conform cărora el şi alţi oficiali libieni de rang înalt ar fi ordonat uciderea protestatarilor în timpul revoltei de anul trecut, printre alte abuzuri.

Într-o declaraţie de duminică, ministrul australian de Externe, Bob Carr, a afirmat că biroul său împărtăşeşte preocupările TPI în legătură cu detenţia lui Taylor, "în special pentru că nu a existat niciun contact cu personalul consular."

Având în vedere că Consiliul Naţional de Tranziţie de la conducerea Libiei a colaborat cu TPI până acum, Carr a cerut ca acesta cooperare să continue, "prin permiterea accesului consular imediat la doamna Taylor şi sistarea rapidă a detenţiei ei din Zintan", care se află la aproximativ 100 km sud de capitala Tripoli.

Zona găzduieşte renumita brigadă Zintan - un grup de rebeli ce a ajutat la răsturnarea regimului lui Gaddafi în timpul războiului civil de anul trecut şi despre care se spune că are o mare influenţă în ţară.

Tim McCormack, profesor şi consilier special în cadrul TPI, a declarat pentru Australia Broadcasting Corporation că rebelii care îi reţin pe Taylor şi pe ceilalţi demonstrează că "nu vor ca Saif să fie judecat la Haga, ci vor ca el să fie judecat în Libia şi, probabil, să fie condamnat şi executat, ca urmare a unei condamnări."

"Aceşti rebeli acţionează, evident, independent şi autonom şi nu ştim ce se va întâmpla cu Melinda dacă vor continua să o ţină în custodia lor", a adăugat el.

The Epoch Times publică în 35 de ţări şi în 19 limbi. Abonaţi-vă la newsletter-ul nostru electronic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor