Tomas Ryde a fost demis din funcţia de antrenor al echipei naţionale de handbal feminin

Antrenorul suedez a fost înlăturat de la cârma naţionalei feminine de handbal în urma parcursului modest al tricolorelor la Campionatul Mondial din Japonia, această decizie fiind luată de Comisia Tehnică a FRH într-o şedinţă întrunită luni la sediul Federaţiei.
Antrenorul suedez Tomas Ryde. (Getty Images)
Marius Drăgoi
07.01.2020

Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Handbal a hotărât eliberarea din funcţia de selecţioner al naţionalei feminine a suedezului Tomas Ryde, anunţul fiind făcut, luni, de Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de specialitate. Au fost 7 voturi pentru demitere, 2 împotrivă şi 2 abţineri, potrivit celor de la Fanatik.

''Începând de azi, Tomas Ryde nu mai este antrenorul echipei naţionale şi vreau să mă folosesc de această ocazie pentru a-i mulţumi pentru tot ce a făcut pentru handbalul românesc în cele două mandate..Decizia Comisiei Tehnice mi se pare îndreptăţită în mare parte, cam aşa se întâmplă tot timpul, antrenorul plăteşte.." a declarat Alexandru Dedu.

În urma acestei decizii, au fost totodată nominalizaţi patru tehnicieni români care ar putea să-l preceadă pe suedez: Bogdan Burcea (SCM Craiova), Florentin Pera (SCM Râmnicu Vâlcea), Adrian Vasile (CSM Bucureşti) şi Aurelian Roşca (ex-Dunărea Brăila).

''Au fost nominalizaţi patru antrenori pentru a-l înlocui pe Tomas Ryde, oameni cu care o să iau legătura în următoarele zile pentru că timpul este scurt şi trebuie să avem un antrenor la echipa naţională în cel mai scurt timp. Deja programul echipei naţionale este alcătuit, datorită programului competiţional spaţiul de manevră este foarte mic, orice s-ar întâmpla, cu oricare aceşti patru domni antrenori, echipa naţională îşi vede de drum'', a continuat oficialul după încheierea şedinţei Comisiei Tehnice - Subcomisia Tehnică senioare.

Tomas Ryde a preluat naţionala României în mai 2019 şi avea un contract valabil până la finalul JO 2020. Ryde se afla la al doilea său mandat la naţionala feminină. Sub conducerea sa tricolorele au terminat pe poziţia a 12-a la turneul mondial din Japonia, cu trei victorii, toate în prima faza a grupelor, şi cinci înfrângeri, două în primul tur şi trei în grupele principale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor