Carlos Alcaraz, eroul de la antipozi: biruinţa spiritului asupra trupului
alte articole
Carlos Alcaraz şi-a câştigat locul în prima sa finală la Australian Open la capătul uneia dintre cele mai dramatice semifinale din istoria recentă a turneului de la Melbourne. Spaniolul l-a învins pe Alexander Zverev în cinci seturi, 6-4, 7-6 (5), 6-7 (3), 6-7 (4), 7-5, după o bătălie care a durat cinci ore şi 27 de minute. Duminică, îl va înfrunta pe Novak Djokovic în ultimul act al competiţiei.
După două seturi dominate cu o sobrietate admirabilă, meciul părea pe deplin sub controlul jucătorului din Murcia. Totul s-a schimbat însă brusc în setul al treilea, când Alcaraz a fost lovit de crampe severe la ambele picioare. Mobilitatea i-a fost redusă dramatic, obligându-l la un joc minimalist, aproape ascetic: puncte scurte, fără risipă, fără alergări inutile — doar instinct, luciditate şi curaj.
„Vei fi mai bine”, i-a transmis cu calm antrenorul său, Samuel Lopez. În timp ce elevul său abia îşi mai mişca picioarele, paradoxul s-a născut: Zverev, mai proaspăt şi aparent stăpân pe situaţie, s-a prăbuşit. Germanul nu a reuşit să valorifice momentele-cheie, ca şi cum presiunea unei finale amânate de prea multe ori îi paralizase braţul.
Controversele nu au lipsit. Zverev a protestat vehement împotriva pauzei medicale acordate adversarului său, invocând regulamentele stricte privind crampele musculare. Totuşi, nici intervenţia medicului şi nici câteva minute de respiro nu i-au redat imediat mobilitatea spaniolului, care a continuat să joace vizibil afectat.
Alcaraz a pierdut seturile al treilea şi al patrulea la tiebreak, însă, odată cu trecerea minutelor, organismul a început să-l asculte din nou. „Sunt mai bine”, i-a spus echipei sale, iar dinamica jocului s-a rescris în favoarea lui. În decisiv, Zverev a condus cu 5-4 şi a servit pentru meci — dar acolo, unde răbdarea s-a sfârşit, credinţa a continuat. Spaniolul a reuşit break-ul şi a câştigat ultimele două jocuri, încheind cu un passing shot care a amuţit Rod Laver Arena.
Chipul lui Alcaraz la final spunea povestea întreagă: neîncredere amestecată cu certitudinea că doar credinţa în sine îl menţinuse pe linia de plutire. După aproape cinci ore şi jumătate, într-un meci mai lung chiar decât celebrul Nadal–Verdasco din 2009, Carlos Alcaraz a depăşit o frontieră simbolică a carierei sale.
„Spun mereu că trebuie să crezi, indiferent cât de greu este. A fost, fără îndoială, unul dintre cele mai solicitante meciuri din viaţa mea”, a mărturisit el, vizibil copleşit, la interviul de pe teren oferit lui Jim Courier.
Pentru Alcaraz, victoria aceasta înseamnă mai mult decât o calificare într-o finală de Grand Slam. Este dovada unei maturizări sportive accelerate, o odă dedicată rezistenţei şi spiritului care refuză să cedeze. Iar în faţa lui, duminică, îl va aştepta simbolul suprem al acestui spirit – Novak Djokovic, într-un duel care promite să depăşească simplul cadru al sportului.
