Titus Corlăţean a accentuat importanţa cooperării între UE şi OSCE privind Transnistria

Ministrul de externe Titus Corlăţean. (ATTILA KISBENEDEK / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
31.01.2013

Ministrul de externe, Titus Corlăţean, a participat joi la reuniunea Grupului de Prieteni ai Ucrainei, prilej cu care a subliniat importanţa cooperării strânse între UE şi Preşedinţia ucraineană a OSCE în reglementarea conflictelor îngheţate, în mod deosebit a celui transnistrean, informează MAE.

Reuniunea Grupului de Prieteni ai Ucrainei a fost organizată la Bruxelles, în marja Consiliului Afaceri Externe.

Mesajul ministrului Titus Corlăţean a vizat susţinerea aspiraţiilor europene ale Ucrainei în finalizarea proceselor de asociere politică şi integrare economică a Ucrainei cu UE, ce vor fi marcate formal de semnarea Acordului de Asociere UE-Ucraina şi a Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător, doar în baza implementării criteriilor politice din Agenda de Asociere UE-Ucraina.

Şeful diplomaţiei a evidenţiat că aşteptările UE faţă de Ucraina vor fi direct proporţionale, ajustate şi filtrate prin prisma ambiţiilor autorităţilor de la Kiev de dezvoltare a relaţiilor cu UE, ghidate de miza declarată de aderare la UE. În context, a evocat faptul că propriile performanţe în avansarea procesului de reforme rămân cel mai bun avocat pe care Ucraina îl va avea în determinarea nivelului şi ritmului de angajare al UE în dezvoltarea relaţiilor cu Ucraina.

În contextul recent al adoptării, la reuniunea Consiliului Afacerilor Externe din 10 decembrie 2012, a concluziilor privind Ucraina, ministrul Titus Corlăţean a subliniat că progresul în aplicarea măsurilor prevăzute de acestea devin punctul de pornire în procesul decizional gradual privind structurarea viitoare a relaţiilor UE-Ucraina. Astfel, el a precizat că domeniile de interes imediat pentru UE identificate în concluziile Consiliului Afacerilor Externe din 10 decembrie 2012 (printre care aplicarea recomandărilor formulate de Biroul OSCE pentru Instituţii Democrate şi Drepturile Omului urmare alegerilor parlamentare din 28 octombrie 2012) trebuie tratate prioritar, urmând ca evaluarea finală să fie realizată în baza tuturor criteriilor agendei de asociere UE-Ucraina.

Titus Corlăţean a evocat faptul că poziţia exercitată de Ucraina în acest an ca preşedinte-în-exerciţiu (PiE) al OSCE este o poziţie de răspundere ridicată, dat fiind că statele participante OSCE au aşteptări ca PiE să manifeste o atitudine-model şi de motivare a restului statelor participante în asigurarea respectului pentru angajamentele OSCE. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat că multe dintre aceste angajamente sunt congruente cu criteriile agendei de asociere UE-Ucraina detaliate la capitolul „Dialogul politic - democraţia, statul de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”.

Ministrul de externe a accentuat, alături de alţi participanţi, importanţa cooperării strânse între UE şi Preşedinţia ucraineană a OSCE în reglementarea conflictelor îngheţate, în mod deosebit a celui transnistrean.

Grupul de Prieteni ai Ucrainei este un format de susţinere a aspiraţiilor europene ale Ucrainei, la care România a participat în mod consecvent. Reuniunea din 2013 anticipează Summit-ul UE-Ucraina planificat a se desfăşura la data de 25 februarie 2013 şi Summit-ul Parteneriatului Estic ce va fi organizat la Vilnius, în cursul lunii noiembrie 2013. Până în 2010, astfel de reuniuni ale Grupului de Prieteni ai Ucrainei au avut loc ad-hoc, iar participarea a fost variabilă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor