Tinerii moldoveni cer liberalizarea circulaţiei în UE
alte articole
Consiliul Naţional al Tineretului (CNTM), a discutat priorităţile liberalizării regimului de circulaţie pentru cetăţenii din Moldova, tinerii considerând că oportunităţile de a călători în Uniunea Europeană prin intermediul diverselor programe de schimb vor creşte considerabil în următorii ani, dacă se va liberaliza regimul de vize. Declaraţiile în acest sens au fost făcute astăzi, într-o conferinţă de presă, potrivit "Infotag".
Potrivit Preşedintelui CNTM, Doru Curoşu, în ultimii ani, tinerii şi-au intensificat participarea la programele UE, iar liberalizarea regimului de vize ar facilita relaţia lor cu colegii din străinătate.
"La moment apar probleme la obţinerea unui certificat medical sau de asigurare. În regimul liber de circulaţie, acest lucru este mai simplu. La depunerea cererii de obţinere a vizei, va fi necesară doar prezentarea asigurării", a spus el.
In timpul discuţiei s-a constatat că regimul liber de vize va facilita consolidarea relaţiilor din familiile ai căror membrii sunt plecaţi să lucreze în UE. În plus, tinerii vor putea călători mai des în străinătate, pentru a participa în mod activ la programele UE.
Potrivit ambasadorului Ungariei în Republica Moldova, Matyas Szilagy, liberalizarea regimului de vize va simplifica însăşi condiţiile de obţinere a vizelor şi va elibera cetăţenii Republicii Moldova de taxe.
"Potrivit Centrului Comun de Vize, 44% din beneficiarii de vize în Republica Moldova sunt persoane cu vârsta de 20-30 de ani. Ca urmare a liberalizării circulaţiei, tinerii vor putea să obţină vize pentru a călători în Europa mai rapid şi mai ieftin", a spus diplomatul.
Szilagy a reiterat că "odată cu semnarea Acordului privind liberalizarea regimului de vize, Republica Moldova este cu un pas mai aproape de UE. În acest an, Moldova va parafa Acordul de asociere, iar în 2014, are toate şansele de a semna acest Acord".
În 2012, din 328 mii de migranţi moldoveni - 56% sunt tineri de 15-34 de ani. Potrivit statisticilor, 30% dintre moldovenii care merg în străinătate nu se mai întorc.