Teodor Mărieş continuă greva împreună cu 3 membri ai Asociaţiei 21 Decembrie

La sediul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, am întâlnit pe 8 martie, 3 membri ai Asociaţiei care l-au susţinut pe domnul Teodor Mărieş şi i s-au alăturat în greva foamei. Scopul grevei este finalizarea a 3 legi importante pentru democraţia din România - aprobarea de către Parlament a Legii lustraţiei, Legii imprescriptibilităţii şi Legii privind modificările la Legea nr.341/2004 privind recunoştinţa faţă de eroii martiri. Domnii Grigore Gheorghe, Firimiţă Marian şi Savin Eugeniu au avut amabilitatea să răspundă unor întrebări referitoare la modul cum s-au simţit în această perioadă de grevă.

Reporterul: Care au fost cele mai grele momente de când aţi început greva foamei domnule Grigore Gheorghe?

Grigore Gheorghe: Eu am fost 30 de zile în greva foamei şi, datorită numeroaselor boli cronice pe care le am, după vreo 10 zile au început să se vadă semnele grevei. Mă simţeam rău. Doru Mărieş este mai tânăr ca mine, ceilalţi sunt mai în vârstă, dar ei au rezistat mai bine. Având aceste boli, la mine începea să se vadă fizic efectul grevei. La insistenţele lor, m-am hotărât să ies din grevă. Dar le-am spus şi lor că sper să nu fie nevoie să intru din nou dacă nu obţinem ce am vrut noi. Simţeam riscul morţii.

Dar am zis că merg înainte.

Pe 21 şi 22 decembrie 1989 am văzut moartea cu ochii şi am fost bătut rău în dimineaţa zilei de 22 decembrie. Atunci puteam să fiu omorât. Pentru ce? Pentru o cauză, pentru un ideal care era atât al meu, cât şi al altora: libertate şi un nivel de trai mai bun. Atunci puteam să fiu mort pentru o cauză.

Reporterul: Ne puteţi spune dacă aţi simţit o schimbare din punct de vedere moral legată de faptul că aţi făcut greva foamei?

Grigore Gheorghe: Este prima dată când am făcut greva foamei. Şi altă dată când au făcut alţii greva foamei, i-am înţeles, dar acum, dacă eu am fost în suferinţă, îi înţeleg şi mai bine. Înţeleg dacă va fi cazul să facă şi alţii grevă din alte motive, dar bine ar fi să nu se mai ajungă să se facă greva foamei, să se găsească metode, soluţii, să fie rezolvate problemele. Din felul cum suntem trataţi, nu ştiu dacă va avea efect ceea ce facem noi. Eu mă gândeam în sinea mea şi la o sinucidere. Şi greva foamei este un fel de sinucidere dar mai lentă. Mă gândeam că dacă nu aş fi creştin să-mi dau foc şi să devin o torţă. Eu vă spun adevărul, că pe mine mă reţine frica de Dumnezeu. Eu cred ce spune religia şi o respect. Şi dacă mă sinucid mă tem de pedeapsa pe care mi-o dă Dumnezeu . Deci eu am frică de Dumnezeu şi nu mi-e frică că mor. Mi-e frică de faptul că pe lumea cealaltă voi fi judecat.

Reporterul: Domnule Marian Firimiţă, pentru dv. care a fost momentul cel mai greu din perioada grevei?

Firimiţă Marian: Cred că a fost momentul de început pentru că era în ajunul Crăciunului pe 24 decembrie şi din punct de vedere uman şi religios, nu fac paradă de credinţă, sunt credincios, era ca un sacrificiu pe care îl face un om. Dacă eşti singur, nu creezi nimănui probleme. Dar este foarte greu să faci greva foamei de Sărbători.

Chiar dacă nu colinzi lumea în lung şi lat să mergi în străinătate ca cei care au bani, dar dacă acasă nu participi la mesele festive care sunt la sărbătorile respective, cu atât cât are fiecare pe masă, este foarte greu să te rezumi la a bea un ceai, o cafea, un suc, în timp ce îl chinui şi pe cel de lângă tine. Când aud rudele, te întreabă: Cum te-ai gândit să faci aşa tocmai acum de sărbători?

A fost un moment foarte dur, dar peste care am trecut şi aveam convingerea că rupem inima târgului, adică a autorităţilor, cei care ar fi trebuit să sesizeze acest fapt la momentul respectiv. Are o semnificaţie faptul că am început greva de Crăciun, şi anume sacrificiul pe care suntem capabili să-l facem pentru că cele 3 legi să fie votate.

Ne-am strâns în jurul lui Mărieş, pentru a-l susţine, vreo 8-9 inşi în acel moment, ca să putem să deblocăm situaţia. Şi când eram convinşi că începând din Dealul Cotrocenilor şi până în valea Guvernului, va fi sesizat acest fapt, oamenii s-au dus în străinătate de şi-au rezolvat problemele, atunci am simţit un amar în suflet. Am depăşit momentul pentru că veneam zi de zi la Asociaţie şi ne întâlneam cu Doru şi cu ceilalţi colegi care ne-au sprijinit.

Ne gândeam că putem face greva până pe 1 februarie când se va rezolva problema. Şi aşa am ajuns la 1 februarie şi conform unui protocol care a fost încheiat, am sperat ca în 8 februarie legile vor fi aprobate. Dar atunci am primit un şoc dur, poate a fost mai dur decât povestea cu perioada sărbătorilor de iarnă, când, cu o dezinvoltură lipsită de bun simţ şi judecată, au amânat procedurile legale, spunând: "lăsaţi pe săptămâna următoare" - neţinând cont de noi, cei care eram în acest protest.

Şi tot aşa s-a amânat de pe o săptămână pe alta. Doru Mărieş şi Vlad Ciobanu făceau protestul de mai multe zile decât noi şi ne gândeam cât vor mai rezista ei. În final s-a ajuns la un număr de zile incredibil pentru unii oameni. Oamenii nici nu cred când aud, şi susţin că nu se poate să rezişti în grevă atât de multe zile. Şi cu toate acestea s-a putut.

A existat o voinţă şi o solidaritate între noi toţi cei care am protestat şi colegii noştri care au fost o perioadă alături de noi, plus alţii care au venit de la alte asociaţii care ne-au susţinut şi încurajat.

Au mai existat 2 momente dure şi anume când au venit cadrele medicale de la Abulanţă să ne facă investigaţiile. Nu toţi au fost lipsiţi de omenie, dar au fost 2 cazuri din cele 6 pe care le-am avut, când ne-au tratat ca pe nişte gunoaie. Spuneau: De ce v-aţi apucat să faceţi asta? Ne puneţi pe drumuri. Chiar n-aţi mâncat, chiar n-aţi băut? Ne-au stresat.

Am reuşit să trec momentele grele prin voinţă. M-a afectat atitudinea cadrelor medicale, dar după plecarea lor, fiind înconjuraţi de colegi mi-am revenit. Au avut tupeul să spună: “Aveţi moralul ridicat, vă arde de glume!”. Adică ar fi vrut să ne vadă pur şi simplu că ne sinucidem.

Acestea au fost momentele grele pentru mine.

Reporterul: Ce sentimente v-au încercat cu această ocazie?

Firimţă Marian: Îmi este foarte greu să vorbesc despre mine în ceea ce priveşte calităţile. Despre defecte vorbesc mai uşor. Într-adevăr a existat şi există acest sentiment uman, pentru că în clipa în care m-am hotărât să fac treaba respectivă, eu ştiam că mi-am impus ca nici unul dintre colegi să nu simtă că este vreun reproş ca noi suntem în grevă şi ei n-au putut să facă acest lucru. N-are importanţă cine a făcut grevă. Noi am fost un tot unitar, suntem colegi, ne dăm mâna, discutăm şi zi de zi ne-au întrebat cum ne simţim, ne-au îndemnat să încetăm dacă nu mai putem. Aşa am făcut cu colegul Grigore când i-am propus să înceteze greva pentru că îi era foarte rău.

Moralul a fost bun şi simt că sufletul îmi este curat. Poate că Dumnezeu mi-a luminat mintea şi sufletul în acelaşi timp, prin această purificare. Colegii ne-au susţinut zi de zi, au fost în număr destul de mare aici la asociaţie şi ne-am simţit bine.

Reporterul: Când au fost momentele cele mai grele şi cum le-aţi putut trece domnule Savin?

Savin Eugeniu: O iau cu începutul. În general, eu sunt om de solidaritate. Aşa s-a întâmplat şi la Revoluţie. Că ştiam despre revoltele din Timişoara din zilele premergătoare zilei de 21 decembrie 1989. M-am solidarizat cu mişcarea de la Timişoara şi am încercat să ne organizăm şi în Bucureşti. Trebuia să ne întâlnim la un cenaclu pe strada Enăchiţă Văcărescu care se ţinea în ziua de joi şi unde de regulă se venea cu prăjituri şi recita fiecare din creaţiile proprii. Ştiind ce se întâmplă la Timişoara, m-am dus la cenaclu cu scopul să iau legătura cu colegii de acolo şi să ne organizăm în ziua d âe 21 decembrie în Bucureşti.

Referitor la actuala grevă a foamei: am intrat în greva foamei şi am fost susţinuţi de dl Savu şi alţi colegi de la Timişoara, care au intrat şi ei în greva foamei şi au organizat şi un protest. Am ţinut o şedinţă în ajunul Crăciunului, la care se punea problema susţinerii celor 3 legi care urmau să fie aprobate de Parlament – legea lustraţiei, legea imprescriptibilităţii şi respectarea legii 341 privind recunoştinţa faţă de faptele revoluţionarilor. Aici am avut o stare deosebită cre nu se poate descrie, şi anume de răbufnire, indignare, deoarece dintr-o stare de erou să ajungi ca un milog, să ai o stare de nemulţumit, de om necăjit. Nu am hotărât imediat la şedinţă când intru în greva foamei, ci au mai trecut vreo 2 zile. Colegul Firimiţă a intrat în grevă împreună cu Doru Mărieş şi Vlad Ciobanu.

Reporterul: Cum vă simţiţi după peste 70 zile de grevă?

Savin Eugeniu: Această grevă mi-a dat încredere în mine, mă simt mai puternic şi mai independent. Nu că ar fi lipsă de modestie, dar cine poate să facă greva foamei este un om puternic, pentru că în fiecare zi aştepţi să treacă şi încrederea creşte, nu scade.

Orice sacrificiu aduce rezultate. Toate sacrificiile pe care le-am făcut mi-au adus satisfacţii.

Această experienţă a arătat că totul depinde de puterea şi de voinţa omului. Acum am un spirit care dirijează un organism viu şi-i poate impune ce să facă.

Având în gând faptul că domnul Iisus Cristos s-a sacrificat pentru întreaga omenire, era firesc pentru noi şi pentru colegii noştri care sunt alături de noi, ca acesta să fie al doilea sacrificiu pe lângă cel din 22 decembrie 1989.

Reporterul: Mai doriţi să mai scoateţi în evidenţă vreun lucru?

Firimiţă Marian: Dragostea cu care ne-au înconjurat colegii noştri ne-a dat tărie şi umanism. Adică ne-a determinat să nu ni se urce la cap că noi facem ceva şi ei nu l-au făcut. Am avut puterea să facem această grevă, altă dată au făcut alţii, ca atare aş putea să spun, cel puţin despre mine, că mi-am cunoscut lungul nasului şi m-am simţit tot timpul înconjurat de dragostea colegilor. Nu a întrebat nimeni din neamurile mele atât cât am fost întrebaţi de ei: Mai rezişti? Cum te simţi? Suntem alături de voi şi vom învingem până la urmă!